tion.ro Web analytics

Încă de luna trecută a început să se vehiculeze ideea că Timișoara are nevoie de un festival de anvergură comparabil cu alte evenimente de succes din Europa de Est și Centrală. Ideea a fost primită cu brațele deschise de o parte din oficialii locali, care susțin, cel puțin din vorbe, că își doresc să vadă în orașul de pe Bega o astfel de manifestare culturală. Jurnalistul Flavius Băican a decis că cel mai bun exemplu ar fi festivalul Exit, din Serbia, și i-a adus pe organizatorii evenimentului la Timișoara să vadă dacă… și la noi se poate.
În timp ce autorităţile locale se contrează cu cele centrale pe tema banilor guvernamentali care ar fi fost sau nu alocaţi construcţiei Corpului B al Spitalului de Copii, un lucru evident a scăpat multora: în ritmul în care sunt alocate fondurile în acest moment, construcţia acestui corp ar dura... 8 ani. Asta în condiţiile în care finalizarea proiectului este prevăzută pentru anul 2016.
Mult-discutata centură de sud a Timişoarei este tot la stadiul de promisiune. În timp ce reprezentanţii PSD susţin acelaşi lucru pe care îl spuneau şi anul trecut, şi anume că această bucată de centură, ce va lega Calea Şagului de Calea Lugojului, se va face anul viitor, primarul Nicolae Robu adună semnături de susţinere a proiectului. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, susţine că dovada realizării acestui tronson va fi prezentată de ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Două dintre vechile tramvaie din parcul RATT au intrat în reabilitare şi se preconizează că primul dintre ele va putea fi testat în circulaţie la iarnă. Dacă reprezentanţii Primăriei Timişoara s-au angajat să finanţeze lucrările din venituri proprii, acum spun că în continuare ar exista posibilitatea să fie finanţate din bani europeni. Autorităţile locale dau asigurări că nu s-a renunţat nici la planul de a achiziţiona tramvaie noi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 5 februarie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

Ştiri din Timiș

ATOP Timiș vrea structuri comunitare funcționale în toate localitățile și lansează o dezbatere amplă despre accesul copiilor la rețelele sociale
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online. 1

Capitală Culturală

Vernisajul expoziției „Meniérè” aduce culorile subconștientului la Kunsthalle Bega
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.

Capitală Culturală

Copiii și tinerii dau glas identității bănățene în concursul „Dor dă graiu bănățan”, la Timișoara
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere. 5

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș. 5

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici