Păstrarea şi promovarea tradiţiilor culturale specifice zonei de graniţă româno-sârbe, prin organizarea unor festivaluri folclorice în Reşiţa, Lugoj şi Veliko Gradište, constituie obiectivul celui mai nou proiect cu finanţare europeană câştigat de municipiul Lugoj. Acesta înseamnă în cifre 104.672,80 Euro pentru municipalitatea lugojeană.
Şeful ADR Vest, Sorin Maxim a anunţat că în următoarele săptămâni va avea loc semnarea unuia dintre cele mai importante contracte de finanţare.
Proiectul reabilitării străzii Văcărescu a deschis lista celor ce vor fi depuse spre finanţare în cadrul Proiectului Operaţional Regional, subcapitolul destinat Polului de creştere Timişoara.
Punct final în depunerea cererilor de finanţare din bani europeni pentru dezvoltarea microîntreprinderilor pentru Regiunea de Dezvoltare Vest.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Informatică, organizează vineri, 23 ianuarie, evenimentul „Computer Science Student Prototype Fair”, o inițiativă care aduce față în față studenți, cadre didactice și reprezentanți ai mediului de business.
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara caută un nou operator pentru serviciile bancare de plată a titlurilor de călătorie cu cardul și vrea să instaleze 300 de noi POS-uri în mijloacele de transport. Contractul scos la licitație are o valoare de peste 750.000 de lei, cu TVA, și se va derula pe 12 luni.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara vrea să amenajeze un nou teren de baschet pe malul Begăi, în zona bazelor sportive CSȘ Bega. Proiectul prevede un teren gratuit, iluminat modern și alei pietonale, ca parte a programului de extindere a infrastructurii sportive publice.
4
Eveniment
O femeie în vârstă de 75 de ani a fost găsită moartă, miercuri, în curtea unui imobil din localitatea Brebu din județul Caraș-Severin. Primele date indică posibilitatea ca aceasta să fi fost mușcată de un câine.
2
Eveniment
Doi tineri egipteni au fost prinși la Jimbolia încercând să treacă ilegal granița în Serbia, în timp ce intenționau să ajungă în state din vestul Europei.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani, căutat de autoritățile române pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, a fost depistat de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Lunga, în timpul unui control de rutină.
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș organizează în perioada februarie – iulie cea de-a XIX-a ediție a Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”. Program major de promovare a culturii tradiționale timișene, evenimentul aduce în competiție cântăreți, dansatori, tarafuri, poeți în grai bănățean,meștelugari și gospodine ce știu secretele deliciilor din cuinele de-odinioară.
Lugoj
Lugojul se pregătește să marcheze unul dintre cele mai importante momente din istoria României – Unirea Principatelor Române, cunoscută drept „Mica Unire”. Evenimentul, celebrat anual la data de 24 ianuarie, simbolizează unificarea Moldovei și Țării Românești într-un stat modern, punând bazele României de astăzi.