Mai multe unități din domeniul social cu activitate în Timiș au acces la zeci de milioane de euro din bani europeni pentru a se dezvolta. Pentru a obține banii, acestea trebuie să scrie un proiect de finanțare pe Axa Prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale” din cadrul Regio, apelul fiind deschis din această săptămână la ADR Vest.
Au depus pe ultima sută de metri proiectul și iată că ratează finanțarea europeană pentru tramvaiele Armonia. Proiectul Primăriei Timișoara pentru reabilitarea a 16 din tramvaiele vechi ale orașului a fost respins, iar municipalitatea nu a depus niciun alt proiect pe Axa 4 Dezvoltare urbană, termenul limită pentru atragerea celor 56 de milioane de euro puși la dispoziție de UE fiind 31 decembrie 2018.
Timişoara şi Banatul pot pierde două proiecte extrem de importante din domeniul infrastructurii, pentru simplul motiv că cei care ar trebui să se ocupe de finanţări nu o fac. Un europarlamentar, interesant, nu unul legat de Timişoara, atrage atenţia că România ar putea pierde 500 de milioane euro în domeniul feroviar, iar autostrada Lugoj – Craiova, pentru care ar exista bani, nu este depusă spre finanţare din bani europeni.
Consiliul Judeţean Timiş va lua un credit de 200 de milioane de lei pentru a finanţa diferite proiecte prioritare. La şedinţa de plen din 21 ianuarie, consilierii judeţeni îşi vor da votul şi pentru proiectele care vor fi finanţate din acest credit. Pe listă se află şi noua legătură cu autostrada, de pe Calea Aradului, precum şi lărgirea drumului către aeroport.
Finanţare europeană de peste un sfert de milion de euro pentru un program teatral. Un spectacol jucat simultan pe două scene, la Timişoara şi Szeged, conectate prin tehnologii inovative. Un proiect transfrontalier care va implica 2000 de tineri, de-o parte şi de alta a graniţei. Acestea au fost motivele care au reunit, marţi, la Timişoara experţi în implementarea programelor europene, artişti, mentori şi reprezentanţi ai celor mai active organizaţii neguvernamentale.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 21

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.