Bănăţenii vor putea circula pe autostrada care leagă Lugojul de Deva în acest an, dă asigurări Cătălin Homor, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – CNADNR. E drept, nu se poate vorbi despre deschiderea întregului traseu, problemele cu tunelurile şi ecoductele fiind încă nerezolvate, mai admite directorul Companiei. El a mai anunțat că la Holdea va fi realizat un nod de descărcare al circulaţiei, care nu va fi unul provizoriu, ci va rămâne deschis și după ce întreaga lucrare va fi finalizată
Cu trei loturi aflate în lucru, fiecare la un stadiu al construcției în jurul valorii 40% din total, autostrada Lugoj – Deva este anunţată de Ministerul Fondurilor Europene că va fi gata doar în trimestrul 3 din 2018! Să sperăm că nu se va ajunge la aşa ceva şi proiectul va fi finalizat mai devreme.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri.

Ştiri din Timiș

Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town Timișoara
alloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi nu este suficientă pentru toate aventurile, duminica vine cu o nouă poveste, alături de Hansel și Gretel.

Mapamond

Patrick Stewart, legendarul actor din „Star Trek”, a murit la vârsta de 86 de ani
Actorul britanic Patrick Stewart, cunoscut în întreaga lume pentru rolul căpitanului Jean-Luc Picard din seria „Star Trek”, a încetat din viață miercuri, 29 octombrie 2026, la reședința sa din Los Angeles, potrivit informațiilor G4Media.

Eveniment

Accident pe A1, în zona Belinț: două autotrenuri, un microbuz și o mașină implicate
Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, pe autostrada A1, la kilometrul 465, în zona localității Belinț, pe sensul de mers Timișoara – Deva.

Mapamond

Comisia Europeană amână cu un an legile privind interzicerea accesului copiilor la rețelele sociale. După vor fi aplicate în toate statele
Comisia Europeană a decis să amâne cu 12 luni implementarea proiectelor de legislație națională care vizează restricționarea accesului minorilor la rețelele sociale și care se suprapun cu viitoarele norme europene. Măsura urmărește evitarea unor reguli diferite de la o țară la alta și asigurarea unui cadru legislativ unitar la nivelul Uniunii Europene. 2

România

Programul Rabla revine din 3 noiembrie. Peste 35 de milioane de lei, disponibile
Ministerul Mediului anunță deschiderea unei noi sesiuni a Programului Rabla pentru persoanele fizice, începând de marți, 3 noiembrie, ora 10:00. Bugetul total alocat este de 35,4 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 3.200 de ecotichete.