BC Timişoara a reuşit un meci excelent, cu un joc exact, a bătut gazdele de la Piteşti şi s-a calificat în finala Cupei României la baschet. Scorul semifinalei a fost de 91 – 81, după ce Timişoara a condus tot meciul. Cea de a doua semifinală a fost câştigată lejer de BC Mureş Târgu Mureş, care a trecut de CSU Sibiu. Învingătoarele vor juca finala vineri seara.
Simona Halep, locul 3 WTA, a intat în finala de la Indian Wells, după ce Serena Williams, locul 1 WTA, s-a retras înaintea partidei directe, din semifinale, din cauza unei accidentări la genunchiul drept.
Acordul de colaborare cu cei de la Saracens aduce şi primele schimbări în imaginea clubului RCM Timişoara. Cu ocazia unei întâlniri de promovare a finalei Cupei României, cu Baia Mare, la mall-ul din Timișoara, clubul va prezenta noile tricouri de joc, rezultate în urma acordului cu cei de la Saracens.
Dacă nu a ajuns în finala campionatului, a ajuns măcar în finala Cupei României. RCM Timişoara a învins la un scor categoric, pe stadionul Ghencea, Dinamo Bucureşti, 78 – 12, în semifinala competiţiei şi va juca pe Cluj Arena, împotriva veşnicei rivale, Baia Mare.
Jucătoarea de tenis Simona Halep a învins-o pe poloneza Agnieszka Radwanska, în semifinala de sâmbătă din cadrul Turneului Campioanelor de la Singapore, calificându-se în finala campionatului, unde o va reîntâlni pe americanca Serena Williams.
Mapamond
Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru moartea fiului său de 14 ani, în Belgia. Adolescentul s-a îmbolnăvit, dar nu a primit îngrijiri medicale, iar trupul său a fost descoperit abia după aproximativ două luni. Alte patru persoane din gospodărie au primit pedepse cu suspendare pentru că nu i-au acordat ajutor medical.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș alocă 7,865 milioane de lei din Fondul de rezervă al județului către 24 de primării și Mitropolia Banatului. Banii sunt solicitați pentru cheltuieli urgente și neprevăzute apărute în cursul anului 2026, potrivit proiectului de hotărâre votat astăzi, 23 septembrie, în plenul CJT.
Eveniment
Revoltă în Cenei, după ce unul dintre minorii implicați în cazul uciderii lui Mario Berinde a revenit în localitate, iar instanța a dispus în cazul său doar o măsură educativă. Mai mulți localnici s-au adunat, noaptea trecută, în fața imobilului în care acesta se afla, iar la fața locului au intervenit jandarmii și polițiștii. Oamenii și-au exprimat nemulțumirea față de situația minorului, însă protestul nu a degenerat în violențe.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz spune că ședința de marți a Consiliului Local a fost, cel mai probabil, ultima la care participă ca primar. Înainte de încheierea mandatului, edilul le-a mulțumit consilierilor și angajaților Primăriei și a transmis că va continua să fie „un timișorean activ”. Rămâne de văzut „din ce poziții și funcții”, totuși.
3
Eveniment
Spațiile verzi din Timișoara au fost în atenția polițiștilor locali și în acest an. Agenții au desfășurat verificări și au aplicat mii de sancțiuni persoanelor fizice și firmelor care au încălcat legislația privind protejarea și administrarea zonelor verzi din oraș.
Eveniment
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce, potrivit procurorilor, a încercat să îi smulgă telefonul unui copil de 13 ani, într-un parc din Timișoara. Avea asupra lui un cutter și ar fi amenințat o altă persoană aflată în zonă.
Eveniment
O femeie de 53 de ani a murit, iar o altă femeie a fost rănită, marți seara, în Variaș, după ce au fost lovite de o mașină chiar pe trecerea de pietoni. La volan se afla un bărbat de 48 de ani, care a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Ştiri din Timiș
Transferul Spitalului CFR din Timișoara schimbă din nou direcția. După ce unitatea era anunțată pentru Consiliul Județean Timiș, primarul Dominic Fritz spune că aceasta va ajunge la Spitalul Municipal, după o decizie a comisiei Ministerului Transporturilor.
1