Anul acesta, cea de-a 5-a ediție a festivalului dedicat filmului, „Ceau, Cinema!”, a pregătit pentru cinefilii timișoreni numeroase atracții. Printre acestea se numără o competiție de șase filme europene realizate de tineri regizori, o retrospectivă dedicată cineastului Andrei Ujică, o selecție cu câteva dintre cele mai apreciate filme românești și străine foarte noi, un focus Florin Iepan, o mini-secțiune de filme subversive clasice, precum și ateliere și discuții cu invitați din lumea filmului.
Timișoara, din păcate, nu beneficiază de foarte multe evenimente dedicate filmului, dar de bine de rău există câteva acțiuni pe an care aduc bucurie cinefililor din orașul de pe Bega, cum ar fi festivalul Ceau,Cinema! și Caravana Metropolis. Anul acesta, se pare că a existat o neînțelegere între organizatori, iar cele două evenimente și-au ales aceeași perioadă de desfășurare!
Au fost anunțate nominalizările pentru premiile Oscar 2018. Anul acesta, pelicula lui Guillermo del Toro, „The Shape of Water”, pare a fi preferata specialiștilor Academiei Americane de Film, fiind nominalizată la 13 categorii. În rândul actorilor nominalizați se regăsesc nume mari ale cinematografiei din ultimii ani.
Ştiri din Timiș
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
România
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Mapamond
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.
România
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.
Utile
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți.
1
Ştiri din Timiș
Lucrările desfășurate la intersecția Căii Torontalului cu strada Liège afectează circulația mai multor linii de transport public din Timișoara. STPT a anunțat suspendarea unor stații pentru liniile E1, E6, M44 și M50, precum și devierea traseului liniei 18.