Prima ediție a Festivalului de film documentar fARAD va avea loc între 20-21 decembrie 2014 și va aduce în sala cinematografului Arta lungmetraje recent prezentate la festivalurile de la Cannes, Berlin și Sundance.
„În Spatele Cortinei de Fier. Studiu de caz: România”: sub acest generic, la Timișoara se vor desfășura, timp de două zile, evenimente dedicate ”studierii impunerii comunismului”. Altfel spus, cum a cuprins ciuma roșie țara. Participanții vor putea viziona un documentar despre instaurarea comunismului în România. Vor fi lansate un album foto despre rezistența anticomunistă în munți și două reviste de benzi desenate despre fenomenul Pitești.
"Documentar şi adevăr" - o carte de Lucian Ionică, menită să-și aducă cititorii în lumea filmului și să le ofere "șansa unor întâlniri de excepție", susține criticul literar Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Timișoara. Volumul va fi prezentat la librăria Cărtureşti Mercy de Viorel Marineasa, Constantin Pârvulescu și Cornel Ungureanu.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1
Lugoj
Lucrările de infrastructură din Lugoj se confruntă cu o nouă problemă. Rețeaua veche de apă, puternic degradată, cedează pe măsură ce sunt remediate avariile, iar creșterea presiunii în sistem, odată cu introducerea noii rețele, duce la apariția unor noi probleme.