Sala Capitol a fost arhiplină în seara de Revelion, la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii Banatul, iar cei care nu au mai găsit locuri au fost poftiți pe scenă, alături de orchestră. Privilegiu pe care l-au "plătit" cu "obligația" de a cânta alături de artiștii filarmonicii. Câțiva membri ai corului, strategic plasați în mijlocul publicului, i-au ajutat să se achite onorabil de misiune.
Musical, premieră, drame, romantism, povești și muzică. Pentru un început de an spectaculos, tion.ro vă anunță primele spectacole din 2014 pe scenele timișorene.
Timișorenii care și-au dorit să-și înceapă seara de Revelion pe acordurile lui Johann Strauss au ales între tradiționalul spectacol cu opereta „Liliacul" la Operă și Concertul de Anul Nou, cu tombolă, al Filarmonicii. Cele două evenimente se desfășoară simultan și însumează efortul a mai mult de 200 de artiști care muncesc în ultima zi a anului pentru cei peste 2.000 de spectatori ai lor.
Paparudă - Rudă a răsunat vineri seara între pereți obișnuiți să „asculte" mai degrabă Mozart. Într-un eveniment în premieră națională, după cum au anunțat artiștii, trupa Cobzality a susținut la Timișoara un pasionant concert etno în compania orhestrei de cameră a Filarmonicii Banatul, dirijată de Simona Strungaru.
Filmele de Cannes vin pentru prima dată la Timișoara, sâmbătă, 2 noiembrie, la Filarmonica Banatul, într-un maraton special la care va lua parte și Amat Escalante, cineastul mexican distins anul acesta cu Premiul de regie la Cannes pentru pelicula “Heli”.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5