După o lună și jumătate în care melomanii și-au putut ”face plinul” la Filarmonica Banatul, căci au avut parte de 22 de concerte și recitaluri, Festivalul Timișoara Muzicală a ajuns la final. Ultimul concert al ediției 2013 a avut un program alcătuit aproape integral din prime audiții și exclusiv de compozitori bănățeni.
Câştigătorul Concursului George Enescu 2012 la secţiunea vioară susține în cadrul Festivalului Timișoara Muzicală recitalul intitulat ”Opera pe patru coarde”. Antal Zalai propune ”o incursiune în lumea viorii şi a muzicii de operă, printr-un program extrem de atractiv pentru melomani şi dificil pentru instrumentişti”, susține directorul Filarmonicii Banatul. El va fi acompaniat de pianistul maghiar József Balog.
”Zanshin. Spiritul sabiei” este titlul unui nou eveniment excepțional pe care Filarmonica Banatul îl propune în cadrul Festivalului Internațional Timișoara Muzicală, ediția 2013. Kendo, Iaido, arta vechilor samurai, sunetul de tunet al taiko, kyudo, săbii, tobe și Grădini japoneze: marți, 21 mai, de la ora 19, în sala Capitol, publicul Filarmonicii timișorene va avea parte de un show muzical întrutotul inedit.
Maraton muzical pe scena Filarmonicii Banatul în acest sfârşit de săptămână! Trei concerte de pian în deschiderea unei competiţii muzicale, un spectacol caritabil şi un program coral în cadrul festivalului Timişoara Muzicală sunt evenimentele care vor ţine, seară de seară, ocupată scena Capitol.
Indubitabil una dintre bijuteriile Festivalului Filarmonicii Banatul în 2013, concertul de astăzi , 19 aprilie, de la ora 19, în sala Capitol, îl readuce în Timişoara, dupa 16 ani, pe maestrul Dan Grigore, iar la pupitrul dirijoral se va afla Misha Katz, artist pe care melomanii timişoreni îl întâmpină, de fiecare dată, cu adâncă şi caldă admiraţie.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.