Au mai rămas doar două zile până la debutul Revolution Festival! Pregătirile sunt în toi, iar organizatorii au anunțat programul de la principalele scene ale evenimentului. Concret, timișorenii vor avea parte de ore în șir de muzică și distracție fără oprire!
Astăzi vezi imagini cu un șofer care trece pe roșu și aproape că lovește cu mașina un pieton. Afli apoi ca malurile de pământ de pe autostrada care leagă centura Lugojului cu autostrada A1 s-au surpat.
Au mai rămas doar câteva zile până la prima ediție a mult așteptatului Festival Revolution. Amatorii de muzică bună din Timișoara vor avea ocazia să se bucure de un eveniment pus la cale de organizatorii EXIT Festival, chiar la ei în oraș. Cu un line-up generos, șase scene și multe surprize, se preconizează două serii de neuitat. De asemenea, trupa Eyesburn, headliner Revolution, a pregătit un mesaj pentru timișoreni.
A început festivalul florilor la Timişoara – Timfloralis. Centrul oraşului s-a umplut de culoare, cu porţi şi copăcei din flori, o cupolă şi chiar un pian verde. Dacă pentru cupolă s-au folosit flori artificiale, în cazul celorlalte aranjamente s-a mers pe flori naturale: peste 8.500 de petunii, spun cei de la Horticultura. Timişorenii pot să admire şi să cumpere flori, arbori şi arbuşti, chiar şi palmieri, să creeze coroniţe şi pălării cu flori, să înveţe să facă aranjamente florale şi chiar să gătească folosind flori.
A mai rămas doar o săptămână și câteva zile până la prima ediție a mult așteptatului Revolution Festival, iar organizatorii au făcut publice noi detalii despre eveniment. Pentru amatorii de rock, heavy metal, punk, hardcore, thrash metal, crossover și alte ”genuri sălbatice” festivalul pregătește scena Xtreme. De asemenea, cei care vor să vină la Revolution trebuie să-și ia bilete din timp pentru în următoarele zile prețul va crește.
Ştiri din Timiș
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
Ştiri din Timiș
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Capitală Culturală
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ştiri din Timiș
Noi restricții de circulație în Timișoara: două străzi sunt închise până în 22 octombrie pentru lucrări la rețeaua de gaz, iar alte două vor fi închise sâmbătă, pentru „Timișoara Tasting Tour 2026”.
Capitală Culturală
Teatrul Național din Timișoara pregătește primul spectacol al începutului de stagiune din mandatul noului director. Repetițiile pentru „Edmond”, piesa celebrului dramaturg american David Mamet, au început, iar spectacolul va fi montat de regizorul Radu Iacoban, care semnează și traducerea textului.
Ştiri din Timiș
Poligonul pentru cursuri de ciclism din Parcul Copiilor este gata, anunță Primăria Timișoara. Copiii de peste 6 ani pot învăța să meargă mai bine pe bicicletă, inclusiv la cursurile gratuite EduVelo.