Despre ”ce-am avut și ce-am pierdut”, despre vicii și cutuma de a râde de cei care nu-s de față, despre obiceiul românesc al îndopatului, ceva frumos!, și amorul din anțărț, despre marea ratare și multele mici rateuri.
Primul festival de dans contemporan la Timișoara începe luni cu unul dintre cele mai recente spectacole ale Teatrului Odeon din București, un eveniment care le prilejuiește admiratorilor lui Răzvan Mazilu bucuria de a-l reîntâlni în ipostaza de dansator. Șaraiman este un spectacol de dans contemporan și stand-up comedy pe muzica Romicăi Puceanu, ”o invitație de a privi cu un ochi (auto)critic, cu mult umor, o temă de meditație mereu actuală, profund umană: teama de ratare”, dezvăluie realizatorii.
A şasea ediţie a Festivalului AccesArt va debuta, vineri, pe strada Regimentul 5 Vânători din Timişoara. Dacă cele trei zile de festival vor fi animate de peste 50 de ateliere şi workshop-uri creative, serile vor fi dedicate muzicii bune, pe scenă urmând să urce, printre alţii Norzeatic şi Big Brothers Band.
Timișorenii vor avea prilejul de vedea cel mai nou spectacol al celebrului coregraf Răzvan Mazilu, o instalație de dans contemporan realizat de trupa IPtanz din Köln și mai multe filme și expoziții dedicate acestei arte. Toatea astea și alte evenimente sunt cuprinse în programul primului Festival de dans contemporan de la Timișoara, organizat de Centrul Cultural German și asociația care pregătește candidatura orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Ateliere meșteșugărești, expoziții de fotografii și obiecte artizanale sau turnee de minifotbal, acestea sunt doar câteva dintre evenimentele ce constituie cea de-a cincea ediție a Festivalului Inimă de copil. La festival și-au anunțat participarea 14 unități școlare din țară și din Serbia, atât cu limbă de predare română, cât și alte limbi ale minorităților din zona Banatului. Festivalul va demara vineri, 31 mai și va lua sfârșit sâmbătă, 1 iunie.
Azi în Timișoara
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.
România
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.
Ştiri din Timiș
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.
Ştiri din Timiș
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.
România
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava.
1
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
1