Festivalul JazzTM ar putea liniștit să se numească festivalul câștigătorilor Grammy, invitații având împreună în palmares nu mai puțin de 17 nominalizări la prestigiosul premiu muzical. Astăzi, îl prezentăm pe Kurt Elling, unul dintre cei mai importanți vocaliști de jazz din lume și vă dăm ocazia de a câștiga încă două invitații de două persoane în zona VIP, valabile pentru toate zilele Festivalului JazzTM.
După ce anul trecut a atras câteva mii de timişoreni dornici să descopere cât de bine trag la ţintă vânătorii sau ce preparate excelente fac aceştia la ceaun, iată că la Timişoara are loc o nouă ediţie a Festivalului Vânătorilor. Evenimentul are loc la Pădurea Verde, la Poligonul Diana, duminică, de la ora 9.
Unul dintre cele mai aşteptate concerte ale verii la Timişoara este cu siguranţă cel care va fi susţinut de David Murray Infinity Quartet şi Macy Gray în 7 iulie, în cadrul Festivalului Jazz TM. Vorbim despre două nume mari ale muzicii, într-un proiect care a cucerit deja festivaluri celebre de jazz, cum ar fi Jazz à la Villette (Paris), London Jazz Festival (Londra) sau North Sea Jazz Festival (Rotterdam).
În pofida recesiunii, Festivalul de Jazz de la Gărâna are și în acest an nume gigantice pe afiș. Bill Frisell, Charles Lloyd, Zakir Hussain, Eric Harland, John Surman și Magnus Ostrom sunt doar câteva dintre starurile ediției 2013.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 24 septembrie 2026, în Timișoara?
Joi, 24 septembrie, începe SIMULTAN Festival 2026: Against Resolution la Muzeul Corneliu Mikloși. Mai puteți merge la film sau să vizitați expoziții.

România

Nicușor Dan, bilanț de la New York: întâlniri cu investitori americani, antreprenori români și oficiali ONU
Președintele României, Nicușor Dan, a făcut miercuri, la New York, un bilanț al vizitei desfășurate în contextul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Șeful statului a vorbit despre intervențiile sale la ONU, întâlnirile cu oficiali și oameni de afaceri americani, promovarea României pentru investiții, dar și despre discuțiile purtate cu reprezentanții comunității românești din Statele Unite.

Ştiri din Timiș

Cum sprijină Camera de Comerț firmele din Timiș. Florica Chiriță, invitată în podcastul CCIR
Comunitatea de afaceri din Timiș a fost prezentată la nivel național în cadrul podcastului Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), „Se întâmplă acum cu Tudor Barbu”. Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), Florica Chiriță, a participat la București la o ediție dedicată Timișoarei și relației dintre Camera de Comerț și antreprenorii din județ.

Ştiri din Timiș

FOTO. Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center a inaugurat noua bază din Cartierul Vienez by Nord One
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca mărime din țară, în afara Bucureștiului.

România

Cristian Pomohaci, vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă
Fostul preot și cântăreț Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar penal, de această dată într-o anchetă privind pornografia infantilă. Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au făcut, miercuri, 23 septembrie, trei percheziții domiciliare în București, Cluj-Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava. 1

Capitală Culturală

„Palatul coșmarurilor. Exorcism” la Casa Artelor din Timișoara
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.

România

Grindeanu, mesaj tranșant pentru Mureșan: „PSD nu va vota. Pierdem timpul”
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare. 1

Eveniment

Motociclist dus la spital după un accident în zona Buziașului din Timișoara
Un motociclist de 42 de ani a ajuns la spital, miercuri după-amiază, după ce a fost implicat într-un accident pe strada Ștefan cel Mare din Timișoara. Motocicleta sa a fost lovită de un autoturism al cărui șofer vira la stânga, potrivit polițiștilor. 4

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici