Femeia care a devenit mamă la vârsta de 51 de ani, dând naştere unei fetiţe de nota 10 la Timişoara, se recuperează bine şi va fi externată în câteva zile. Prof. dr. Ioan Munteanu, cel care a supravegheat-o pe mamă pe tot parcursul sarcinii, a afirmat că, inevitabil, din cauza vârstei, au apărut şi complicaţii în această perioadă, însă totul s-a încheiat cu bine.
Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Timişoara pregăteşte mai multe seminarii informative în cadrul „Zilelor femeilor întreprinzător“. Evenimentul reprezintă cea de a treia etapă a Programului pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM.
O femeie aflată la volanul unui Opel care circula dinspre Sânmihaiu Român spre Utvin a ajuns în stare gravă la spital după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un copac. Pentru scoaterea şoferiţei din maşină a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.
Intr-o zi poate sa bea 16 litri de bere. O femeie din Marea Britanie bate toate recordurile la cantitatea de bere consumata pe zi. Expertii spun ca aceasta ar fi trebuit sa fie deja moarta.
O tânără care practica prostituţia a fost găsită moartă, în Timişoara, pe Calea Şagului. Cadavrul femeii a fost descoperit de doi bărbaţi, în noaptea de duminică spre luni.
Deși a fost confirmat definitiv în conflict de interese de către ÎCCJ, Dominic Fritz a primit susținerea unanimă a conducerii USR pentru a rămâne președintele partidului. Formațiunea respinge solicitările PSD și anunță că Fritz va merge la CEDO.
Turneul Internațional Stradivarius „Muzele”, ediția a XIX-a, ajunge la Timișoara. În 22 iunie 2026, de la ora 19:00, la Opera Națională Română din Timișoara aveți întâlnire cu vioara Stradivarius Elder-Voicu și cu un trio excepțional de muzicieni, într-un program fascinant.
ADVERTORIAL. Dormitorul tău spune mai multe despre tine decât crezi, iar primul lucru pe care îl observi când intri este lumina.
PSD cere USR să-i retragă sprijinul politic lui Dominic Fritz și să-l suspende din toate funcțiile de partid, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv raportul ANI privind conflictul de interese. PSD solicită și prefectului de Timiș să aplice fără întârziere prevederile legale.
6
Serviciul 112 va fi modernizat cu apeluri video, mesaje în timp real și funcții bazate pe inteligență artificială, pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce timpul de intervenție în situații de urgență.
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.