Accident grav de circulație, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj, în apropiere de Recaș. O tânără de 25 de ani a ajuns în stare gravă la spital după ce mașina în care se afla a fost lovită din spate de un microbuz condus de un bulgar, care nu a respectat distanța regulamentară în trafic.
Accident pe Calea Torontalului din Timișoara, luni dimineața. O femeie a fost rănită după ce mașina în care se afla a fost lovită de un microbuz.
Probleme cu circulaţia tramvaielor, vineri dimineaţa, în zona centrală a Timişoarei. Reprezentanţii RATT spun că vehiculele nu au mers, timp de aproximativ jumătate de oră, din cauza unei căderi de tensiune, iar apoi tramvaiele s-au oprit, în Piaţa Libertăţii, după ce o persoană a căzut la coborârea în staţie, fiind nevoie de intervenţia unui echipaj SMURD.
Accident de circulație, în apropiere de Pesac, luni seară. O femeie de 43 de ani a fost rănită după ce mașina sa a fost lovită de un tractor al cărui șofer nu a păstrat distanța regulamentară.
Ştiri din Timiș
Pentru Pavel Bartoș, Timișoara este un fel de „acasă”. Actorul a revenit în oraș cu ocazia turneului național al filmului „Crăciun cu Ramon”, unde s-a întâlnit cu publicul și a vorbit despre povestea din spatele noii producții.
Ştiri din Timiș
Conacul Zăgujeni va găzdui sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 15, vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești”, semnată de artista fotograf Georgiana Neda. Evenimentul este organizat de Asociația Miltonia, în cadrul Târgului de Crăciun desfășurat în acest monument istoric din județul Caraș-Severin.
Agenda
În diferite părţi ale lumii există anumite destinaţii în care doar bărbaţii au acces. Motivele sunt diverse: de la credinţe religioase, la restricţii istorice ori sociale. Iată cinci astfel de locuri.
Ştiri din Timiș
Asociația Culturală Pusta, în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică și Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara (UVT), invită publicul la Concertul de Crăciun 2025. Evenimentul va avea loc duminică, 14 decembrie, de la ora 17, în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Gerard” din Cenad.
Mapamond
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din renumita destinație turistică Goa, în India, a provocat moartea a cel puțin 25 de persoane, între care patru turiști, au anunțat autoritățile locale, citate de CNN.
Ştiri din Timiș
Aurelia Marcoane, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru Tion fenomenul economia aparențelor: de ce părem bogați, dar trăim mai săraci emoțional și financiar ca oricând.
Ştiri din Timiș
Timișenii sunt invitați duminică, 14 decembrie, de la ora 12, la o nouă ediție a evenimentului „Poveste de Crăciun în Charlottenburg”. Este o manifestare care celebrează tradițiile locale și atmosfera autentică a sărbătorilor de iarnă.
Turism
Există locuri pe hartă care par inventate. Insula South Georgia, o fâșie lungă de 160 de kilometri aruncată în Atlanticul de Sud, între Antarctica și extremitatea Americii de Sud, e unul dintre ele.