Formin și Dinu Instal se ocupă de fântânile publice ornamentale din Timișoara în următorii patru ani
Două firme, una din Caransebeș și alta din Timișoara, vor întreține și vor repara fântânile publice ornamentale și forajele de apă industrială din oraș, timp de patru ani. Primăria plătește aproape 1 milion de euro.
Fântâna cu Pești din centrul Timișoarei, un simbol al orașului, intră în șantier pentru reabilitare la 62 de ani de la construire. Reprezentanții PMT pun la bătaie aproape 140.000 de euro din bugetul local pentru refacerea fântânii, foarte multe lucrări urmând să se facă în subteran. Va avea și un nou joc de lumini, care va fi automatizat.
Cele șase fântâni ornamentale cu leduri care vor apărea în sensurile giratorii din Timișoara au proiectant. Cea cu numărul șase va fi „gândită” de aceeași firmă care se ocupă de documentația necesară fântânii muzicale pe care primarul Nicolae Robu vrea să o construiască în Parcul Botanic. Proiectarea este mai ieftină decât la celelalte, iar cea mai scumpă este cea din Bălcescu.
Primăria Timișoara va plăti aproape 30.000 de lei pentru proiectarea și elaborarea studiilor de fezabilitate necesare construirii a cinci fântâni ornamentale cu leduri în tot atâtea intersecții din oraș. Primarul Nicolae Robu susține că aceste fântâni sunt necesare pentru că sunt frumoase și ajută la combaterea poluării.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.