Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a declarat, marţi, că municipalitatea analizează posibilitatea de a acţiona în instanţă Prefectura Timiş, pentru că a blocat hotărârea de consiliu local prin care a fost majorat, de anul trecut, preţul energiei termice facturate populaţiei. Primăria a câştigat procesul, iar acum cineva trebuie să suporte diferenţa de preţ din urmă: timişorenii sau prefectura!
Cinci organizaţii non-guvernamentale din Regiunea Vest, în frunte cu Federaţia Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, s-au coalizat şi au reuşit să obţină o finanţare europeană pentru un proiect prin care vor să promoveze implicarea cetăţenească în procesul decizional şi să monitorizeze cheltuirea banilor publici.
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timişoara (FALT), Petru Olariu, le atrage atenţia asociaţiilor de locatari/ propietari din oraş că trebuie să semneze şi să transmită societăţii Colterm noile contracte de furnizare a energiei termice şi a apei calde, pentru că altfel riscă să rămână fără aceste utilităţi.
Situaţia ajutoarelor de încălzire pe care
ar trebui să le primească timişorenii cu
venituri reduse la iarnă, de la primărie, este
încă incertă. În timp ce oficialii
municipalităţii susţin că acestea sunt
blocate pentru că prefectul a atacat în
instanţă o hotărâre de consiliu local,
cei de la FALT spun că problema se poate rezolva
simplu, prin promovarea unei noi hotărâri de
consiliu local!
Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de
Locatari din Timişoara, Petru Olariu, strânge
semnături de la cetăţeni pentru atacarea
în contencios administrativ şi anularea unei
hotărâri de consiliu local adoptată recent,
prin care a fost majorat cu 15% preţul local al
energiei termice facturată populaţiei, de la 1
august 2009.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
7
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.