Ştiri din Timiș
Zece tineri aflați în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș au încheiat o nouă etapă a proiectului european „MovingON. Trecerea de la conflict la participare – Cum pot tinerii implicați în proceduri judiciare să participe la viața socială și la procesele decizionale care îi afectează”, prin participarea la cea de-a treia și ultima sesiune de formare organizată în cadrul programului.
Capitală Culturală
Trupa timișoreană The Other You a lansat „Rămâi”, cel de-al 15-lea single din carieră. Piesa explorează teme precum introspecția, sensul și alegerile personale și este disponibilă pe toate platformele de streaming.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Timișoara. El este cercetat pentru viol asupra unui minor și pornografie infantilă, în urma unei anchete desfășurate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara.
România
SOS România a anunțat că nu va vota Guvernul Veștea, complicând și mai mult șansele premierului desemnat de a obține majoritatea necesară în Parlament. Potrivit calculelor politice, Cabinetul ar mai avea nevoie de aproape 40 de voturi pentru a fi învestit.
Ştiri din Timiș
În acest sfârșit de săptămână, participanții la Festivalul Flight vor avea la dispoziție transport public suplimentar spre și dinspre Muzeul Satului Bănățean. STPT introduce o linie specială de autobuz și prelungește până la ora 4 circulația tramvaielor 1 și 2.
Ştiri din Timiș
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu se pregătește să pornească în această vară într-o nouă expediție în Munții Karakorum, cu obiectivul ascensiunii pe Gasherbrum II (8.035 m), al 13-lea cel mai înalt vârf din lume.
Ştiri din Timiș
Proceduri minim invazive, recuperare mai rapidă și tehnologie care permite medicilor să vadă în timp real interiorul vaselor de sânge. Pentru pacienți, acest lucru înseamnă acces la soluții terapeutice moderne, care pot reduce trauma operatorie, perioada de spitalizare și timpul necesar recuperării.
Ştiri din Timiș
Proprietarii de terenuri din extravilanul Timișoarei sunt invitați să verifice datele cadastrale aferente proprietăților lor, după ce documentele tehnice pentru 39 de sectoare au fost afișate public. Eventualele neconcordanțe pot fi semnalate și corectate până la 18 iulie.