Zeci de timişoreni s-au strâns, din nou, miercuri seara, de această dată lângă Facultatea de Arte din Timişoara pentru a protesta în tăcere faţă de dispariţia arborilor din zona centrală a orașului. Oamenii au aprins aproape 100 de lumânări în locul unde odinioară se afla un copac înalt, chiar lângă clădirea facultății.
Secunda albă – ritual și sacrificiu, oameni vegetali, puzzle-uri ale copilăriei, mobilier pentru vagoane locuite de oamenii străzii, icoane restaurate după ce ”dreptcredincioșii” au înfipt în ele becuri colorate: cele mai interesante viziuni asupra lumii sunt reunite la Palatul Baroc, în gala absolvenților de licență și master ai Facultății timișorene de Arte.
Deşi nu au recunoscut-o, reprezentanţii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii de Vest Timişoara nu au fost încântaţi de imaginea publică a campaniei Timişoara Culturală. Iar ca soluţie de rezolvare, cei de la Arte se oferă să realizeze cu propriile resurse imaginea campaniei pentru Asociaţia Timișoara Capitală Culturală Europeană, în care chiar şi UVT este membră şi unde plăteşte o cotizaţie de 10.000 de lei anual.
Utile
Miercuri, 26 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Miercuri, 26 august, puteți participa la ateliere, să mergeți la un recital orgă și vioară sau la film.
Mapamond
Un focar record de salmonella în Belgia a infectat cel puțin 306 de persoane după consumul unor ouă contaminate. Aproximativ 2 milioane de ouă au fost distribuite în Belgia și Luxemburg, iar autoritățile au retras produsele și au închis ferma din Flandra. Numărul cazurilor ar putea fi însă mai mare, iar până acum nu au fost raportate decese.
Mapamond
Dolly Parton, legendă a muzicii country, a murit pe 25 august, la vârsta de 80 de ani. Cu o carieră de peste șase decenii, artista a avut numeroase hituri, printre care „I Will Always Love You”, și a avut succes și în cinema și televiziune. A fost inclusă în Country Music Hall of Fame și Rock & Roll Hall of Fame și a primit șapte premii Grammy. Ultimul său album, „Rockstar”, a fost lansat în 2023.
Ştiri din Timiș
Focarul de pestă a micilor rumegătoare din localitatea Tomnatic, județul Timiș, a fost declarat oficial stins marți, 25 august. Autoritățile mențin însă restricțiile privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul județului până la 10 octombrie 2026.
1
Eveniment
Furtuna cu Cod portocaliu a afectat municipiul Lugoj, unde pompierii ISU Timiș au intervenit la patru solicitări: doi copaci căzuți și materiale de construcții desprinse de pe acoperișurile a două blocuri. Într-un caz, două autoturisme au fost avariate. ISU Timiș a mobilizat echipajele și monitorizează situația din teren.
1
Ştiri din Timiș
Consilierii locali din Timișoara au aprobat interzicerea jocurilor de noroc pe raza orașului. Excepție fac agențiile Loteriei Române, care își pot continua activitatea, iar sălile existente vor rămâne deschise până la expirarea autorizațiilor.
7
Eveniment
ANM a emis marți, 25 august, o avertizare cod portocaliu de furtuni pentru mai multe localități din județele Timiș, Arad și Hunedoara, valabilă până la ora 18:40. Sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și grindină.