Alianță Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) va oferi unui număr de 1.000 de elevi posibilitatea să vadă pe propria piele ce înseamnă să fi student. În cadrul proiectului „Universităţi de vară pentru elevi” aceştia vor vizita sediile mai multor instituţii de învăţământ superior, printre care şi Universitatea de Vest Timişoara.
Centrul Euroregional pentru Democrație (CED) din Timișoara, în parteneriat cu Colegiul Saint Rose din Albany, New York, SUA, anunță lansarea concursului „Cea mai accesibilă universitate din Timișoara”. Acesta este parte a proiectului „Dincolo de etichetă: Proiect pentru schimbarea perspectivei asupra dizabilității în universități”, derulat în cadrul programului Community Solutions al Departamentului de Stat al SUA.
Admitere la facultate si la masterat în cadrul celor patru mari universităţi din Timişoara. Mii de locuri sunt diponibile pentru boboci. La Univeristatea de Vest din Timisoara şi la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) au inceput şi înscrierile pentru masterat. Vezi oferta educaţională la cele patru universităţi din oraş.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 1

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 1

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.