Dacă în campania electorală din 2012 promitea reducerea facturilor la încălzire cu cel puţin 25%, acum primarul Timişoarei, Nicolae Robu, se declară îngrijorat de soarta societăţii de termoficare Colterm. Printre altele, edilul-şef este nemulţumit de faptul că timişorenii racordaţi la sistemul centralizat beneficiază de căldură şi când este cald afară... De cealaltă parte, şeful Colterm, Petrică Pampu, spune că suntem invidiaţi de alte oraşe din ţară.
Reprezentanţii companiei de apă-canal Aquatim anunţă o nouă metodă alternativă pentru plata facturilor, prin terminalele de autoservire Rompay. Este vorba despre nişte bancomate multifuncţionale, instalate în centre comerciale, magazine, benzinării şi diverse instituţii, la care plata facturii este posibilă doar în numerar.
Premirul Victor Ponta avertizează că facturile la energie elctrică ar putea creşte cu 50 la sută, pentru că preşedintele Traian Băsescu nu a promulgat o lege care se reduce cota certificatelor verzi.
Situaţia companiei locale de termoficare Colterm este în continuare critică, spun oficialii Primăriei Timişoara. Primarul Nicolae Robu se declară nemulţumit de faptul că oamenii au fost nevoiţi să plătească facturi mai mari deşi n-a fost foarte frig lunile trecute, dar şi că nu-i vede stresându-se pe şefii de la Colterm. Tot primarul spune însă ca dacă luăm în calcul preţul gazului, al cărbunelui şi al energiei electrice putem vorbi despre... o ieftinire a gigacaloriei.
Facturi enorme pentru mai multe asociații de locatari din Timișoara, în această iarnă. Unii dintre abonați s-au trezit cu facturi chiar și cu 300 la sută mai mari la încălzire și apă caldă. Reprezentanții asociaților de locatari spun că, în medie, prețul facturilor a crescut cu aproximativ 50 de procente, iar situația este la fel peste tot în oraș.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.