Toate punctele Enel din judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara vor fi închise, luni, în 20 iulie, când este marcată Ziua Energeticianului. Clienţii care vor să îşi achite facturile de energie electrică în această zi pot utiliza modalităţile alternative de plată. Cât nu este program cu publicul, luni, nu se vor face nici deconectări de la reţea.
Reprezentanţii Enel au anunţat ce program de lucru vor avea angajaţii companiei în perioada sărbătorilor de Paşti. Punctele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise luni, 13 aprilie 2015. În această zi nu se vor face nici deconectară de la reţeaua de energie electrică.
Un avocat timişorean a reuşit să blocheze conturile Primăriei Săcălaz, după ce instanţa a stabilit că aceasta trebuie să îi plătească o datorie de aproape 600.000 de lei, reprezentând onorarii neachitate şi penalităţile aferente.
Tragedie la Recaș. Doi soți și-au pierdut viața în urma unui accident rutier. Vremea s-a înmuiat. Vedem astfel ce se întâmplă pe șantierul Michelangelo.
Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Locatari Timișoara (FALT) şi cei ai furnizorului de energie termică în oraş, Colterm, au purtat o serie de discuţii pentru a se rezolva problema sosirii la timp a facturilor la blocuri. Întârzierea conducea la imposibilitatea realizării în timp util a tabelelor de cheltuieli şi la plata de penalităţi.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.