Timișorenii sunt invitați să descopere „Timișoara altfel”. Este vorba despre expoziția de desene realizate de elevul David Alexandru Dumitrescu, care și-a propus să reconstituie, prin artă, Timișoara otomană și austriacă.
Vernisajul unei noi expoziţii la Muzeul de Artă din Timişoara va beneficia şi de prezenţa ministrului Culturii şi Cultelor Ioan Vulpescu. Este vorba despre expoziţia de litografii L’air du cirque, care se va deschide în curând la Muzeul de Artă din Timişoara. 18 dintre cele mai importante şi frumoase litografii realizate de Pablo Picasso, Hermann Paul, Pierre Laprade, Luc-Albert Moreau, Jean Cocteau, Dunoyer de Segonzac sunt prezente în expoziţie.
Timp de trei zile, Timişoara devine capitala românească a vinului. Vineri, la Centrul Regional de Afaceri, a fost deschisă ediţia cu numărul 12 a Salonului Internaţional de Vinuri Vinvest. Un număr de 20 dintre cei mai buni producători români de vinuri, plus câteva societăţi din străinătate, îşi prezintă colecţia. Printre aceştia, e numără şi cea mai mare cramă din lume, Cricova, având suprafaţa de 120 de hectare, locul unde îşi păstrează colecţiile private de vinuri câţiva dintre cei mai puternici lideri din lume, inclusiv Preşedintele României, Klaus Iohannis.
Bijuterii, cristale şi pietre semipreţioase sunt expuse la Galeria Helios din Timişoara, de vineri până duminică. La această expoziţie va fi prezentată şi o colecţie de fluorine, una socotită de specialişti deosebit de spectaculoasă.
Timișorenii se vor putea bucura, până la sfârșitul săptămânii, de una dintre cele mai colorate expoziții. Este vorba despre târgul de plante „Floricola”, unde oferta este foarte bogată. Fie că sunt în căutarea unor plante de grădină sau a unor flori exotice, pasionații de horticultură vor găsi plante pe care să le ia acasă.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.