Timişoara se pregăteşte în acest sfârşit de săptămână pentru cele mai importante expoziţii chinologice din acest an. La Complexul Aqua Park, situat la ieşirea din oraş, pe Calea Lugojului, sâmbătă şi duminică vor avea loc expoziţiile CACIB, dintre care una Open, respectiv trei expoziţii de club de rasă. În competiții sunt peste 1300 de câini înscrişi.
ADVERTORIAL. Star Expo Timişoara, firmă specializată în organizarea de expoziţii, târguri şi evenimente, organizează în perioada 7 - 10 mai, „EXPO FLORI DE MAI”, la Hala TIMCO, str. Circumvalaţiunii nr. 8 – 12, eveniment pentru timişorenii de toate vârstele, iubitori de floră, într-un cuvânt, îndrăgostiţilor de natură.
O nouă expoziție va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, la gospodăria ucraineană (casa din Repedea, jud. Maramureș), cu participarea meșterilor populari ucraineni din Banat.
Până duminică mai aveţi timp să vizitaţi o inedită expoziţie de bijuterii la mall. Vedetele evenimentului sunt o serie de obiecte de podoabă realizate din lemn, acestea au fost ani de zile „ascunse” publicului larg, fiind comercializate doar în Crimeea.
Frumuseţi pe patru roţi, îmbrăcate la „ţol festiv”, au fost văzute sâmbătă, de dimineaţă, în centrul Timişoarei. S-a pornit Retroparada Primăverii 2015, iar maşinile de epocă au fost expuse în centrul urbei, vizavi de Catedrala Mitropolitană.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la proiecții și la spectacole.
Ştiri din Timiș
Primăria Lugoj a anulat licitația de până la 8,9 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor pe patru ani, după ce documentația s-a dovedit depășită și includea sume pentru 2025. Procedura va fi reluată cu valori actualizate pentru 2026.
Eveniment
Două persoane au fost rănite sâmbătă după un accident produs în Sânmihaiu Român.
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident pe strada Emil Zola din Timișoara, soldat cu două persoane rănite.
2
România
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, sâmbătă, cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Germania că mai multe curse aeriene sunt afectate.
1
Ştiri din Timiș
Ginkgo biloba este una dintre cele mai cunoscute plante medicinale atunci când vine vorba despre memorie, concentrare și circulație. Folosită de secole în medicina tradițională și studiată intens în cercetarea modernă, această „fosilă vie” a atras atenția prin compușii săi activi (flavonoide și terpenoide), care pot susține fluxul sanguin cerebral, protecția antioxidantă și funcția vasculară. Totuși, exact pentru că acționează asupra circulației și poate interacționa cu anumite medicamente, ginkgo biloba nu este un supliment „universal”, iar administrarea corectă face diferența între beneficii și riscuri.
Utile
Sâmbătă, 7 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole, proiecții sau petreceri.