UVT ArtCenter și Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara vă invită la expoziția SECOND LIFE semnată de Ion Isăilă artist & collector. Artistul expune peste 70 de obiecte din colecția personală constituită în cinci decenii de activitate artistică internațională.
Expoziția itinerantă bilingvă „Fenomenul Pitești. Adevărata Față a Comunismului în România” ajunge și la Memorialul Revoluției din Timișoara. În perioada 9 martie – 2 mai 2024, localnicii și vizitatorii pot sta față în față cu obiecte și informații din sistemul penitenciar comunist. O parte va fi dedicată deținuților timișoreni, care au trecut prin Fenomenul Pitești iar, tot acolo, va fi și o zonă unde vizitatorii vor putea lăsa gânduri și impresii.
Cu ocazia „lunii femeii”, mai mulți artiști din Timișoara vor să celebreze existența sexului frumos nu prin flori și omagii aduse utilității femeii, ci prin a scoate în evidență toate inechitățile cu care se confruntă atunci când ea nu este acoperită de daruri. „Fă, 8 Martie!?”, un protest feminist, deghizat ca expoziție, debutează duminică dar și în 8 martie cu mai multe creații și provoacă publicul la introspecție și gândire critică, în contextul stigmei cu care femeile moderne se confruntă.

Eveniment

VIDEO. Mașină căzută într-o prăpastie pe Transfăgărășan. Cum s-a produs incidentul
O mașină a căzut într-o prăpastie pe Transfăgărășan după ce a fost lăsată neasigurată. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, deoarece autoturismul era gol.

Eveniment

VIDEO. Operațiune de salvare cu buldoexcavatorul: pompierii din Timișoara au recuperat un cățel blocat într-un canal
Pompierii timișoreni au intervenit pentru salvarea unui cățel căzut într-un canal. După o operațiune care a inclus săpături și utilizarea unui buldoexcavator, animalul a fost extras în siguranță și predat stăpânului.

Eveniment

UPDATE. Codul galben de ploi a făcut probleme în Timișoara și Giroc. Pompierii au intervenit la mai multe solicitări în doar două ore
Furtuna care a afectat Timișoara și zona metropolitană în după-amiaza zilei de duminică a pus în alertă echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș. UPDATE. Un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers

România

PSD intră la guvernare. Mizele noii coaliții și condițiile impuse Executivului Veștea
PSD a decis în unanimitate să intre la guvernare în Executivul condus de Adrian Veștea, preluând Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Culturii și condiționând sprijinul de măsuri sociale precum majorarea salariului minim, indexarea pensiilor și renunțarea la austeritate. 1

Ştiri din Timiș

Peste 5.000 de elevi din Timiș intră în focul Evaluării Naționale. Luni începe examenul de admitere la liceu
Emoții pentru mii de absolvenți de gimnaziu din județul Timiș. Evaluarea Națională 2026 începe luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, examenul care cântărește decisiv în admiterea la liceu.

Ştiri din Timiș

Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 din Timișoara, pe podium la concursul „Sanitarii Pricepuți”
Elevii Școlii Gimnaziale nr. 18 din Timișoara au obținut locul al II-lea la faza județeană a concursului de sănătate și prim ajutor „Sanitarii Pricepuți” – ediția 2026, competiție organizată de Crucea Roșie Română.

România

UPDATE. Congres cu tensiuni la PNL. Bolojan și Ciucu denunță presiuni și atacă PSD
Congresul extraordinar al PNL are loc duminică la Romexpo, unde Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului, și-a prezentat echipa și a lansat un nou atac la adresa PSD, acuzând social-democrații că au provocat căderea Guvernului. UPDATE. Cinci lideri, somați să demisioneze sau vor fi excluși din partid 12

Ştiri din Timiș

Un parc din Timișoara devine scenă culturală timp de cinci luni. Teatru, concerte, film și dans în aer liber la Fundația Jecza
Timișorenii sunt invitați să redescopere comunitatea, cultura și spațiul public printr-un proiect cultural de amploare care debutează duminică, 21 iunie, chiar în cea mai lungă zi a anului.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici