Epopeea blocului de pe strada Constantin Brăiloiu din Timişoara, afectat de o explozie petrecută în urmă cu peste un an, s-ar putea apropia de final. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, dă asigurări că Guvernul va aloca banii necesari pentru reabilitarea structurii de rezistenţă a imobilului şi a apartamentelor distruse de deflagraţie.

Problema „explozivă” din comuna Satchinez, judeţul Timiş, unde o grădiniţă a fost evacuată după ce s-a constatat că s-ar afla pe o pungă de gaz natural, nu a fost rezolvată, deşi au trecut aproape patru luni de la depistarea acesteia. Preşcolarii învaţă în continuare la şcoala din localitate, iar autorităţile şi specialiştii aşteaptă ca emanaţiile de gaz să se elimine pe cale naturală.

Dimineaţa zilei de sâmbătă va fi una agitată în cartierul Fabric din Timişoara, unde se vor organiza, de Ziua Protecţiei Civile, demonstraţii practice de intervenţii în situaţii de urgenţă. Potrivit scenariului, va avea loc o explozie soldată cu 20 de victime într-un imobil, iar ulterior se va produce şi un accident rutier.

Un „Dorel” al societăţii Drumuri Municipale (SDM) a distrus o casă din Timişoara, iar primăria trebuie să plătească acum 300.000 de euro. Consilierii municipali sunt consternaţi de faptul că fosta conducere a firmei de drumuri aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara nu a făcut o anchetă internă în urma acestui incident.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3