Dimineaţa zilei de sâmbătă va fi una agitată în cartierul Fabric din Timişoara, unde se vor organiza, de Ziua Protecţiei Civile, demonstraţii practice de intervenţii în situaţii de urgenţă. Potrivit scenariului, va avea loc o explozie soldată cu 20 de victime într-un imobil, iar ulterior se va produce şi un accident rutier.
Un „Dorel” al societăţii Drumuri Municipale (SDM) a distrus o casă din Timişoara, iar primăria trebuie să plătească acum 300.000 de euro. Consilierii municipali sunt consternaţi de faptul că fosta conducere a firmei de drumuri aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara nu a făcut o anchetă internă în urma acestui incident.
O femeie în vârstă de 54 de ani, locatară în blocul de pe strada Constantin Brăiloiu din Timişoara, afectat în urmă cu mai bine de un an de o explozie devastatoare, a fost găsită moartă în această dimineaţă de preşedintele scării. Vecinii ei susţin că femeia a murit după ce s-a îmbolnăvit din cauza condiţiilor precare în care locuia.