Profesioniști locali din domeniul imobiliar – antreprenori, proprietari de clădiri, furnizori de spații de lucru flexibile, arhitecți, designeri de interior, manageri de resurse umane și alți specialiști – se vor reuni între 28 și 30 mai 2025 la două evenimente de profil organizate de ROFMA – Asociația Română de Workplace & Facility Management, găzduite la Iulius Congress Hall, în cadrul ansamblului mixt Iulius Town Timișoara.
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș caută experți, specialiști în evaluarea proiectelor culturale, să se alăture instituției în vederea selectării, evaluării și validării celor mai reprezentative proiecte culturale care să contribuie la extinderea și consolidarea Programului Cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Experți europeni, care se află la Timișoara pentru a discuta soarta învățământului profesional, au fost prezenți la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din urbea de pe Bega, pentru a vedea cum se desfășoară învățământul dual în oraș. Reprezentanții companiilor, cei care sunt motorul claselor duale, unde elevii fac cursuri la școală și practică în întreprinderi, spun că au nevoie de ajutor și din partea primăriei și din partea autorităților.
La Timișoara are loc, în 30 și 31 ianuarie, o întâlnire a experților europeni care fac parte din grupul de lucru în care se discută problemele climatice ale bătrânului continent. Este a doua întâlnire de acest fel care are loc la Timișoara, din seria de zece care se vor desfășura cu prilejul exercitării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019.

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.