Ştiri din Timiș
Cu mult înainte ca vacanțele „all inclusive” să devină un fenomen, Banatul avea propria destinație de vară. Buziaș era, în urmă cu mai bine de un secol, una dintre cele mai elegante stațiuni balneare din această parte a Europei, atrăgând turiști din Banat, Budapesta, Viena și din alte orașe ale Imperiului Austro-Ungar.
Eveniment
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au depistat un autoturism în valoare de aproximativ 22.000 de euro, căutat de autoritățile din Spania în cadrul unei proceduri penale.
Mapamond
Valul de caniculă care a afectat vestul Europei la sfârșitul lunii iunie a fost asociat cu peste 10.000 de decese suplimentare, potrivit datelor publicate de rețeaua europeană EuroMOMO, care monitorizează mortalitatea și este susținută de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Organizația Mondială a Sănătății (OMS), potrivit Reuters și citat de Agerpres.
Eveniment
În ultimele 48 de ore, salvatorii timișeni au intervenit în 188 de situații de urgență, dintre care 156 au fost misiuni SMURD. Pompierii au gestionat și 11 incendii, cel mai grav afectând 17 hectare de grâu la Sânmihaiu Român.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz, președinte USR și primar al Timișoarei, reacționează după declarațiile venite din PSD și AUR la adresa formațiunii sale. Acesta susține că atacurile sunt motivate de teama față de rezultatele miniștrilor USR și evocă inclusiv posibilitatea unor alegeri anticipate.
1
Turism
Parisul, Madridul sau Londra atrag anual zeci de milioane de turiști, însă un nou clasament arată că frumusețea unei capitale europene nu se măsoară neapărat prin numărul de vizitatori. Titlul de cea mai frumoasă capitală a Europei a fost acordat orașului Luxemburg, potrivit unui studiu citat de cotidianul britanic Express.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. A început sesiunea de admitere la Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.