Avisek Majumdar, Avi pentru prieteni, indian născut şi crescut în patria de provenienţă a celebrei filozofii, a decis să vină la Timişoara şi să încerce să le arate românilor adevărata faţă a yoga. S-a căsătorit cu o româncă şi aşa a ajuns în patria mioriţei. „Toată lumea e interesată de yoga, dar majoritatea celor care vor să o practice nu cunosc ceea ce este mai important, bazele acestei filozofii”, spune Avi.
Eveniment
Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital luni după ce două autoturisme s-au ciocnit într-o intersecție din Timișoara, ambii șoferi susținând că aveau verde la semafor în momentul impactului.
Ştiri din Timiș
Radu Trifan, managerul Muzeului Satului Bănățean, a lansat un apel public către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, alături de care a colaborat în ultimele două decenii.
România
Fostul prim-ministru Marcel Ciolacu a câștigat cursa electorală pentru președinția Consiliului Județean Buzău.
România
După centralizarea voturilor exprimate în București, Ciprian Ciucu câștigă detașat, cu procent de 36%.
Cariere de Poveste
Dorina Rusu este farmacistă de aproape 20 de ani, iar în ultimii patru a fost și diriginte de farmacie.
Utile
Luni, 8 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la mai multe spectacole.