Deputatul PSD de Timiş Sorin Grindeanu susţine că problema câinilor vagabonzi din Timişoara nu va fi rezolvată doar prin amplasarea unor semne de avertizare în zonele periculoase, aluzie la propunerea primarului Nicolae Robu, care dorea să amplaseze astfel de semnalizări la intrarea în Gara de Nord. El susţine, însă, ideea eutanasierii câinilor maidanezi, deşi afirmă că este un iubitor de câini.
Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, a declarat, vineri, că eutanasierile câinilor vagabonzi, aflaţi în adăpostul firmei de ecarisaj, vor începe săptămâna viitoare. El spune că primii câini care vor fi omorâţi vor fi cei care au dovedit că sunt agresivi şi cei care sunt bolnavi.
Nu toate primăriile se pregătesc să eutanasieze maidanezii. Dacă la Timişoara, în adăpostul societăţii de ecarisaj se află aproape 390 de câini, la Lugoj sunt cam 270 din ce declară autorităţile, dar primarul Francisc Boldea spune că nu are de gând să îi omoare pentru că municipalitatea îşi permite să-i ţină în padocuri şi să-i hrănească. Cel puţin deocamdată.
La adăpostul Danyflor sunt la ora actuală aproape 390 de câini, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara. Autorităţile locale au anunţat zilele trecute că procedurile pregătitoare au fost finalizate şi că de miercuri pot începe eutanasierile dacă animalele nu sunt adoptate. Asociaţiile de protecţie a animalelor sunt revoltate şi acuză municipalitatea că încalcă legea grăbindu-se să omoare câinii fără stăpân.
Toate demersurile pregătitoare au fost finalizate, din această săptămână poate începe eutanasierea câinilor fără stăpân, anunţă conducerea Primăriei Timişoara. Animalele adunate de pe străzi vor fi eutanasiate dacă nu sunt revendicate sau adoptate în decurs de 14 zile lucrătoare, după ce trece această perioadă. În cursul zilei de luni, autorităţile locale vor inventaria câinii de la Danyflor şi vor stabili, în funcţie de data la care au intrat în adăpost, care vor fi eutanasiaţi şi când.
România
„Coiful cu eroi” sau „coiful unguresc”, artefact din aur, unicat, provenind din zona bazinului Mării Negre, este scos la licitație cu un preț de pornire cam cât o Dacia Duster! Descoperită în Iran, piesa a aparținut unei familii regale, apoi a fost cumpărată de un celebru colecționar maghiar.
Ştiri din Timiș
Starea drumului județean DJ 682, pe tronsonul dintre orașul Făget și limita cu județul Arad, a dus la inițierea unei petiții semnate de 301 persoane din județele Timiș și Arad. Demersul vine după ce problema a fost discutată direct cu reprezentanții Consiliului Județean Timiș (CJT), iar cetățenilor li s-a recomandat să formuleze o petiție.
Eveniment
Un control de rutină în Punctul de Trecere a Frontierei Foeni s-a încheiat cu deschiderea unui dosar penal, după ce un rus a prezentat un permis de conducere fals.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
1
Ştiri din Timiș
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Utile
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Horoscop
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui