Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că România ar putea trece la moneda euro în 2019, în condiţiile în care economia ţării a înregistrat un progres. Cu toate acestea, în acordul de convergenţă cu CE nu este menţioantă o dată exactă.
Simț civic deosebit din partea unei femei de 72 de ani. Bătrâna a găsit un potofel în care se aflau peste 3500 de lei și mai multe acte și, în loc să păstreze banii, a mers la poliție pentru a găsi proprietarul.
Generozitate made in Germania, Austria, Italia sau Belgia: părinţii care lucrează legal în statele membre UE pot beneficia de alocaţie europeană pentru copiii lor.
Moneda europeană a scăzut semnificativ în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, BNR publicând un curs de referinţă de 4,4589 lei/euro, cu 3,46 bani mai redus. Euro a ajuns astfel la cel mai redus nivel de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut.
Cu toată dorinţa celor de la Banca Naţională a României de a conduce creditarea spre contractele semnate în moneda naţională, cea în valută continuă să domine acest tip de finanţări. Vorbim de diferenţe imense, de 2 miliarde de lei, echivalent, în cele în valută, faţă de doar 86 de milioane de lei, cele în monedă naţională. Întotdeauna preţurile au fost stabilite în euro sau mărci, spun specialiştii din piaţă, la fel şi acordarea creditelor a urmat această tendinţă, spun specialiştii. E adevărat că şi dobânzile erau mult mai mici la aceste credite.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la expoziții sau spectacole.
Ştiri din Timiș
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
2
Ştiri din Timiș
Sorin Grindeanu contestă rapid desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier și îl acuză că nu apără interesele României. Liderul PSD spune că partidul va decide luni dacă va vota viitorul guvern.
5
Ştiri din Timiș
Nicușor Dan îl indică pe Siegfried Mureșan drept prima sa opțiune pentru funcția de premier, după consultările de joi de la Cotroceni. Europarlamentarul a cerut însă timp de gândire, astfel că decretul de desemnare nu a fost încă publicat. UPDATE. Mureșan a avut nevoie de doar 5 minute de gândire
15
Eveniment
Un bărbat de 51 de ani a fost prins de polițiști, în noaptea de 17 septembrie, în timp ce conducea prin Ianova fără permis, fără plăcuțe de înmatriculare și după ce consumase alcool. Aparatul alcooltest a indicat 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au arătat că nu era la prima abatere.
1
România
Escrocii își schimbă metodele, iar telefonul a devenit una dintre principalele arme folosite pentru a-i păcăli pe români. În prima jumătate a anului 2026, 42% dintre incidentele de fraudă raportate către Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) au fost de tip „vishing” – înșelătorii realizate prin apeluri telefonice.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Lucrul cu motocoasa presupune mai mult decât alegerea unui utilaj suficient de puternic pentru vegetația pe care vrei să o tai. Greutatea echipamentului, modul în care aceasta este distribuită pe corp și libertatea de mișcare pot influența considerabil confortul în timpul utilizării, mai ales atunci când lucrezi pe suprafețe mari sau pentru perioade îndelungate. Un ham pentru motocoasă nu este doar un accesoriu care susține utilajul, ci o componentă importantă pentru echilibru, stabilitate și reducerea presiunii exercitate asupra brațelor și spatelui.