Iubitorii de petreceri din Timișoara au chefuit până dimineața, ca în perioada lui Al Capone, în acest sfârșit de săptămână. Timișorenii au avut parte de cea mai bună muzică, multă distracție, dar și câteva surprize neașteptate. Totul s-a petrecut în clubul Epic Society.
Unul dintre cei mai cunoscuți DJ români va ajunge, în acest sfârșit de săptămână, la Timișoara. Este vorba despre DJ Optick, bucureșteanul care a reușit să cucerească publicul din toată țara, dar și din afara granițelor. Artistul pregătește o seară incendiară pentru petrecăreții timișoreni.
Delia le-a oferit fanilor din Timișoara un spectacol de zile mari. Cântăreața a susținut un concert incendiar în clubul Epic Society. Seria petrecerilor va continua și în acest weekend, iar timișorenii care vor să danseze și să se bucure de nopți de neuitat sunt așteptați să se distreze alături de DJ Mikey, John Trend și Jais.
Petrecăreții vor avea parte de două seri de poveste în acest weekend. Așa cum și-a obișnuit vizitatorii, Epic Society pregătește două seri pline de distracție. Mai mult, fanii Deliei vor putea să o revadă pe artistă sâmbătă, când aceasta va susține un concert de zile mari la Timișoara.
Timișorenii au de unde alege în materie de petreceri de Halloween. Cu toate acestea, un club din oraș le propune timișorenilor să sărbătorească cea mai înfricoșătoare zi din an de două ori. Astfel, seara de vineri este dedicată supereroilor din benzile desenate, iar sâmbătă petrecerea continuă alături de… Amy Winehouse.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.