Consumatorii casnici îşi pot face deocamdată socotelile cheltuielilor de întreţinere ca şi până acum. Chiar dacă E.ON avertizează că ne putem aştepta la o creştere a preţului, şi încă cu un procent din două cifre, majorarea va afecta în 2011 doar consumatorii industriali.

Improvizaţiile, utilizarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaz şi necurăţarea coşurilor de evacuare a gazelor arse continuă să fie principalele cauze ale producerii unor evenimente grave. Numai anul trecut, 26 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 75 au avut de suferit în urma unor explozii sau intoxicaţii cu monoxid de carbon. Tocmai de aceea, compania E.ON a emis o serie de recomandări pentru consumatori, pentru ca aceştia să se poată proteja în sezonul rece.
Grupul E.ON împlineşte anul acesta cinci ani de activitate ca investitor major pe piaţa de energie din România, calitate dobândită odată cu achiziţia pachetelor majoritare de acţiuni la fostele companii Distrigaz Nord şi Electrica Moldova, în urma unei investiţii de aproximativ 400 milioane de euro.
Lucrările de reabilitare termică a imobilelor efectuate fără respectarea normelor tehnice pot afecta integritatea instalaţiilor de gaze naturale. Reprezentanţii companiei E.ON atrag atenţia că înainte de a demara reabilitarea termică a blocurilor trebuie obţinut un aviz special, în care sunt specificate condiţiile tehnice care trebuie respectate în privinţa amplasării instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.
Panica la un bloc de pe strada Avram Imbroane din Timişoara, luni dimineaţă. Zeci de oameni au fost evacuaţi din case de către pompieri pentru că în zonă se simţea un miros puternic de gaz şi, de frica unei explozii, lumea a alertat autorităţile.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 10

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.

Ştiri din Timiș

FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă. 5