Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite un apel public legat de viitorul ministru al Educației, solicitând asumarea unor măsuri urgente pentru stabilizarea și reformarea sistemului educațional. Reprezentanții elevilor subliniază că educația traversează „una dintre cele mai tulburi perioade ale sale” și avertizează că politicile de austeritate și lipsa de dialog au afectat încrederea comunității educaționale.
Prima zi de școală după vacanța de iarnă, 8 ianuarie, a venit cu probleme în județul Timiș, unde două unități de învățământ nu au putut relua cursurile din cauza temperaturilor foarte scăzute din interiorul clădirilor. UPDATE. CSEI Pufan: Defecțiunea la sistemul de încălzire a fost rezolvată UPDATE 2. Școala din Variaș trece temporar la cursuri online din cauza încălzirii
Joi, 8 ianuarie, elevii și copiii de grădiniță din întreaga țară se întorc în bănci după peste două săptămâni de vacanță. Vacanța de Crăciun a marcat finalul modulului doi, iar acum elevii vor începe modulul trei, în care cursurile se vor desfășura doar o lună pentru cei din Timiș.
Copiii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au urcat pe scena amplasată în Piața Victoriei, în fața Operei, unde au oferit publicului un moment deosebit, dedicat sărbătorilor de iarnă. Elevii, cunoscuți și ca „Die Lustige Lenauschüler”, au colindat atât în limba germană, cât și în limba engleză, alături de cadrele didactice.
Polițiștii locali au fost primiți cu interes și entuziasm de elevii de la Liceul „Grigore Moisil” și Școala Gimnazială nr. 24 din Timișoara, în cadrul activităților desfășurate cu ocazia „Săptămânii Altfel”, organizată în ultima săptămână de cursuri înaintea vacanței de iarnă.

Ştiri din Timiș

„Nu voi ceda”. Fritz, prima reacție după ce a aflat ce va păți pentru conflictul de interese din 2020
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a decis că Dominic Fritz nu își pierde mandatul în urma deciziei definitive din dosarul ANI, ci va avea indemnizația redusă cu 10% timp de șase luni. Primarul consideră soluția o confirmare că legea nu prevede încetarea mandatului și spune că „nu va ceda”. 5

Capitală Culturală

Debut artistic la vremea studenției! Prima ediție Focus Art Encounters, la Timișoara
Odată cu inaugurarea noului sediu permanent și deschiderea expoziției Picasso en visite, Fundația Art Encounters își extinde programul prin lansarea Focus Art Encounters, „un nou spațiu expozițional dedicat experimentului artistic și noilor practici curatoriale”, anunță reprezentanții fundației. 

România

Președintele Nicușor Dan a promulgat legile privind criza de pe piața carburanților și prelungirea TVA redus la locuințe
Președintele Nicușor Dan a promulgat legile privind declararea situației de criză pe piața produselor petroliere, care prevăd reducerea graduală a accizei la motorină, plafonarea adaosului comercial și prelungirea termenului pentru aplicarea cotei reduse de TVA la achiziția de locuințe. 1

Ştiri din Timiș

VIDEO. Își pierde Fritz mandatul? Explicațiile prefectului
Paul Finta, prefectul județului Timiș, a explicat marți ce se întâmplă cu mandatul lui Dominic Fritz după procesul cu ANI și deciziile instanțelor. Pe scurt, Fritz nu își pierde mandatul actual, ci doar va rămâne cu o reducere de 10% a indemnizației în următoarele șase luni. 9

Eveniment

O casă a luat foc la Șag. Pompierii au intervenit de urgență
Pompierii timișeni au fost chemați să intervină, marți, la un incendiu izbucnit la o casă din Șag. Focul a cuprins acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Ştiri din Timiș

Rezultate finale la Titularizare în Timiș. Peste jumătate dintre candidați au obținut nota necesară pentru angajarea pe perioadă nedeterminată
Rezultatele finale ale concursului național de titularizare, publicate azi, 4 august, arată că în județul Timiș peste jumătate dintre candidați au obținut note care le permit participarea la repartizarea pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. După soluționarea contestațiilor, procentul notelor de minimum 7 a crescut, însă notele de 10 au rămas la fel. 1

Capitală Culturală

Timișoara a sărbătorit timp de patru zile. Peste 100.000 de participanți la City Celebration
Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 s-a încheiat după patru zile de evenimente care au atras, potrivit organizatorilor, peste 100.000 de participanți. Peste 30 de locații din oraș au avut loc peste 200 de evenimente culturale, artistice și sportive. Următoarea ediție este programată în perioada 30 iulie – 3 august 2027.

Ştiri din Timiș

Palatul Episcopal Romano-Catolic din Piața Unirii va fi restaurat și deschis publicului. Prim pas pentru fonduri europene
Palatul Episcopal Romano-Catolic din centrul Timișoarei este mai aproape de restaurare și de deschiderea către public. Consilierii locali au aprobat actualizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (SIDU), pentru includerea investiției necesare atragerii finanțării europene.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici