Elena Lasconi, candidata USR din primul tur al alegerilor prezidențiale, pare că a trecut peste faptul că partidul său i-a retras sprijinul în favoarea lui Nicușor Dan. În turul 2, fără să dea direct nume, dintre parlamentarul care aproape cinci ani „nu a făcut nimic pentru țară” și primarul care „a livrat fapte”, Lasconi îl alege pe „candidatul faptelor și al drumului proeuropean”.
USR și-a declarat atât dinainte de primul tur, dar mai ales după, sprijinul pentru Nicușor Dan. Primarul Dominic Fritz – în prezent președinte interimar la nivel național al USR – a oferit joi, 8 mai, noi detalii privind turul 2 al alegerilor prezidențiale. Au fost purtate discuții inclusiv la nivel județean.
Dominic Fritz și alți lideri USR care i-au retras sprijinul Elenei Lasconi au făcut declarații separat atât față de cea care a rămas candidata partidului, cât și de candidatul pe care l-au susținut până la urmă, Nicușor Dan. Cu această ocazie, primarul Timișoarei a insistat că decizia de acum o lună a fost „corectă”.
Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat că a votat „cu gândul și cu credința că românii au, în sfârșit, ocazia să reseteze sistemul", că „nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică", menționând că are credința că se va face dreptate, potrivit Agerpres.

Eveniment

Banatul se topește: peste 30°C în locuințe și Cod Roșu de caniculă de marți
Banatul rămâne sub asediul caniculei, iar temperaturile vor ajunge luni până la 38 de grade Celsius. Meteorologii au emis luni o avertizare de tip Cod Portocaliu pentru județele Timiș și Caraș-Severin și avertizează că disconfortul termic va fi accentuat, iar nopțile vor rămâne tropicale. De mâine, avertizarea pentru caniculă trece la Cod Roșu.

Sănătate

Urmează zile de foc în Timiș. Recomandările Ministerului Sănătății pentru zilele cu temperaturi extreme
Județul Timiș se află astăzi, 3 august, sub cod portocaliu de caniculă, iar de marți, 4 august, va intra sub cod roșu, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În acest context, Ministerul Sănătății recomandă populației să evite expunerea la soare în orele de vârf, să se hidrateze corespunzător și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

Ştiri din Timiș

Ai parcat pe locurile de încărcare electrică din Timișoara? Riști amendă de la Poliția Locală
Potrivit Poliției Locale Timișoara, tot mai mulți cetățeni care folosesc autovehicule cu încărcare electrică au transmis, în ultima perioadă, sesizări telefonice pentru alți șoferi care opresc sau staționează pe locurile destinate încărcării electrice.

Sănătate

Canicula poate agrava bolile respiratorii la copii. Medicii timișoreni explică la ce trebuie să fie atenți părinții
Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică al Clinicii Bega atrag atenția că temperaturile foarte ridicate din această perioadă pot agrava simptomele copiilor care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte boli respiratorii cronice. Căldura excesivă, deshidratarea și poluarea pot crește riscul apariției complicațiilor, iar părinții sunt sfătuiți să respecte tratamentul și să monitorizeze atent starea copiilor.

România

Guvernul discută luni cu consumatorii industriali despre reducerile de electricitate
Guvernul va discuta cu marii consumatori industriali posibilitatea unor reduceri voluntare ale consumului de energie electrică în orele de vârf, după oprirea Reactorului 1 de la Cernavodă din cauza nivelului scăzut al apei provocat de secetă. 2

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 3 august
Luni, 3 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Cariere de Poveste

FOTO. Francisca Hoca Virag, campioană națională la acrobație la cerc suspendat: „Dacă ești dedicat, e mult mai ușor să performezi”
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.

Horoscop

Horoscop săptămâna 3-9 august
Află ce îți rezervă astrele în această săptămână:

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici