Veste bună la ședința Consiliului Local Timișoara de miercuri. Primarul Nicolae Robu a anunțat că cei de la Elba au revenit la sentimente mai bune și permit tramvaielor STPT să intre pe terenul lor pentru a putea întoarce în buclă, astfel că liniile 1, 8 și 9 vor reveni pe traseul vechi. Chiar de joi, spune edilul, care a ținut să precizeze că speră să nu fie o informație falsă.
Primarul Nicolae Robu s-a întâlnit din nou cu conducerea celor de la Elba, pentru a rezolva situația tramvaielor care nu pot ajunge la Gara de Nord, pentru că nu au unde să întoarcă, bucla de întoarcere aflându-se pe terenul companiei. Nu s-a ajuns la nicio concluzie, astfel că oficialii municipalității au rămas nervoși și au decis că o altă soluție ar fi o ordonanță președințială. Elba are trei soluții, dar toate implică o plată din partea PMT.
Odată cu reabilitarea și lărgirea Podului Eroilor la patru benzi, e nevoie și de o stradă nouă prin curtea fostei fabrici Elba. Se vorbește de mulți ani despre această amenajare, prevăzută chiar și în PUG, iar primarul Nicolae Robu spune că în cele din urmă o vom avea. Nu le va da avizele necesare celor care vor să investească pe terenul Elba dacă nu vor dona terenul primăriei sau nu vor amenaja noua stradă.
Eveniment
Miercuri, polițiștii au fost sesizați că în spatele unui imobil situat pe strada Ștefan Octavian Iosif din Timișoara, s-ar afla o persoană posibil decedată.
Ştiri din Timiș
Salonul de Carte Bookfest Timișoara revine cu cea de-a XIII-a ediție, care se deschide oficial joi, 19 martie, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri. Evenimentul se va desfășura până pe 22 martie și va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 și 20:00.
Ştiri din Timiș
Una dintre cele mai inedite competiții din România, Make it! Race it! Recycle it!, ajunge anul acesta la ediția a zecea și promite din nou un spectacol plin de creativitate pe Canalul Bega. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 6 iunie, în zona Parcul Alpinet, reunind echipe din companii, școli, ONG-uri și grupuri de prieteni.
Ştiri din Timiș
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Timiș anunță confirmarea, în data de 17 martie, a unui focar de pestă porcină africană într-o exploatație nonprofesională de porci domestici din localitatea Checea.
Ştiri din Timiș
Timișoara va fi reprezentată din nou pe scena internațională a roboticii. Echipa CSH a Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, formată din 17 elevi pasionați de tehnologie, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la Campionatul Mondial FIRST Tech Challenge, care va avea loc între 29 aprilie și 2 mai 2026, la Houston, Texas, SUA. Inspectoratul Școlar Județean Timiș face apel la sprijin financiar pentru transport, cazare și optimizarea robotului lor premiat la Etapa Națională.
1
Ştiri din Timiș
Deși a pierdut finanțarea prin PNRR, Primăria Timișoara vrea să ducă mai departe sistemul de e-ticketing din bugetul local, cu circa 35 de milioane de lei. Decizia finală aparține consilierilor, în timp ce licitația, cu cinci oferte, continuă.
Ştiri din Timiș
Comunitatea culturală din Timișoara este în doliu după dispariția lui Alexandru Fota, unul dintre cei mai respectați restauratori din regiune. Vestea a fost anunțată de Muzeul Național al Banatului, instituție în care acesta a activat timp de peste patru decenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara inaugurează, în acest weekend, baza sportivă „Vasile Deheleanu” din Mehala, prima investiție de infrastructură sportivă care va putea fi folosită din 2026. Evenimentul aduce competiții pentru copii, meciuri demonstrative și activități pentru publicul larg, pe parcursul a două zile.
2