Timișoara se întoarce de la Craiova cu un punct de aur obținut într-un meci în care portarul Straton a fost eroul absolut al bănățenilor. Pariul lui Ionuț Popa, Enescu, a fost la un pas să dezumfle mult prea „umflata” CSU, el a deschis scorul cu un gol foarte frumos, dar gazdele au reușit egalarea cu un gol excelent, pentru un 1 – 1 echitabil.
În interviul acordat recent în presa germană, Sascha Kirschstein spunea că nivelul campionatului românesc este la cel al ligii a doua sau a treia din campionatul german. Scorul meciului susţinut de ACS Poli Timișoara miercuri, în Antalya, cu nemţii de la Karl Zeiss Jena, din liga a treia germană, nu face decât să confirme aceasta: 2 – 2.
Florin Marin şi-a propus să obţină un punct din deplasarea de marţi de la Craiova şi a reuşit. Poate dacă apărarea timişoreană era mai atentă se producea şi minunea şi câștigau chiar trei puncte. Play-off-ul e, oricum, departe, aşa că scorul de 1 – 1 îi dezavantajează mai mult pe olteni, pentru noi mai e vreme şi la anul.
Capitală Culturală
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara își deschide porțile pentru un eveniment dedicat unei figuri adesea trecute cu vederea, dar esențiale în universul cunoașterii: bibliotecarul. Joi, 23 aprilie, de la ora 12:00, în Atriumul instituției, va avea loc vernisajul expoziției „Un personaj de poveste: bibliotecarul”.
Ştiri din Timiș
La o lună după publicarea primei analize Tion privind reorganizarea administrației județene anunțată de Consiliul Județean Timiș, redacția a primit și ultimele răspunsuri restante solicitate în baza Legii 544/2001. Datele complete arată că în întreg sistemul CJ Timiș sunt confirmate oficial 245 de concedieri rezultate din reorganizare, semnificativ sub declarația publică potrivit căreia ar fi fost „disponibilizate peste 500 de persoane”.
Dialoguri Sănătoase
Într-un interviu pentru Agenda & PubliTim, dr. Olivia Toma, medic primar dermatovenerologie, explică ce afecțiuni ale pielii apar sau se agravează frecvent odată cu venirea primăverii, cum poate afecta expunerea la soare pielea după sezonul rece și ce măsuri de protecție sunt recomandate. Totodată, dr. Olivia Toma vorbește despre manifestările alergiilor de sezon la nivel cutanat, agravarea acneei și a rozaceei, dar și despre rutina corectă de îngrijire pentru menținerea sănătății pielii.
Azi în Timișoara
Marți, 21 aprilie, puteți merge la un spectacol de stand-up comedy, să participați la o discuție cu Horia Colibășanu despre ce se întâmplă după victorie sau să vă bucurați de un concert Phoenix.
România
Liderul Dominic Fritz a criticat PSD, acuzând partidul că a provocat o criză politică din interese proprii și că refuză reformele. El a ironizat partidul spunând că „se vede leu în oglindă”, deși nu mai poate guverna singur. Fritz a reafirmat că USR îl susține în continuare pe premierul Ilie Bolojan și va continua reformele.
2
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că nu demisionează după ce Partidul Social Democrat (PSD) i-a retras sprijinul politic, calificând decizia drept iresponsabilă în contextul crizelor actuale. El a acuzat PSD că fuge de responsabilitate și că a mințit electoratul, afirmând că va continua să conducă guvernul. De cealaltă parte, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că partidul vrea o coaliție pro-europeană fără Bolojan premier și că, în lipsa acesteia, va trece în opoziție.
12
România
Președintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a criticat dur guvernarea condusă de premierul Ilie Bolojan, pe care o consideră „dezastruoasă”, și a anunțat că nu mai poate susține participarea PSD la actuala formulă de guvernare. El a cerut o schimbare rapidă de direcție și a făcut apel la membrii partidului să decidă, într-o reuniune la Palatul Parlamentului, dacă retrag sprijinul politic pentru premier. UPDATE. PSD îi retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, în urma unui vot intern covârșitor
10