A influenţat într-un anumit fel scandalul de mediu legat de autovehiculele Volkswagen economia? Aproape sigur, marile nume din industria mondială, dar şi societăţile româneşti au descoperit că nu mai pot trata mediul cu atâta uşurinţă, chiar beneficiarii produselor fiind mai interesaţi de ceea ce cumpără, am aflat cu ocazia unui seminar de specialitate organizat la Timişoara, la care au luat parte reprezentanţii celor mai importante companii timişorene.
Apetitul timişenilor pentru afaceri nu a scăzut. Peste 2.600 de noi firme au fost înfiinţate în Timiş în prima jumătate a anului în curs, în creştere faţă de perioada similară a anului precedent. Cele mai multe noi întreprinderi sunt de tip SRL, dar sunt și numeroşi meseriaşi în diferite domenii înregistrați ca persoane fizice autorizate.
Ultimele luni au fost excelente pentru economia regiunii de vest a României. În toate cele patru judeţe componente ale zonei au fost înregistrate creşteri ale producţiei industriale. Și exportul este pe creştere, iar balanţa comercială este una pozitivă.
Chiar dacă Aradul este tot mai atractiv din punct de vedere economic, Timişul continuă să domine regiunea. Producţie industrială, exporturi, salarii, efectiv de angajaţi, toate sunt de partea celui mai vestic judeţ din România.
Ştiri din Timiș
Când vorbesc despre mersul pe jos, românii se gândesc aproape exclusiv la sănătatea fizică. La kilograme în minus. La inimă. La condiția fizică. Foarte puțini îl asociază, însă, cu ceea ce pare să lipsească tot mai mult din viața de zi cu zi: liniște, claritate mentală, echilibru emoțional și capacitatea de a gestiona stresul.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea rețelei de piste pentru biciclete și pregătește o conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și comuna Ghiroda.
1