Liderul Pro Musica lansat un apel la muzicienii din România, rugându-i pe aceștia să promoveze pacea, cu câteva zile înainte de evenimentele speciale pe care trupa le pregătește pentru fanii din Timișoara. La sfârșitul săptămânii formația va susține un concert inedit la Penitenciarul „Popa Șapcă” și va lansa oficial cel mai nou DVD Pro Musica.
Un DVD cu muzică din perioada Renaşterii şi barocului transilvănean va fi lansat la Timişoara, chiar în sala de 500 de locuri unde, în urmă cu câteva zile doar, a fost inaugurată o orgă nou-construită. Evenimentul i se datorează organistului Felician Roşca, iar accesul publicului la concert va fi liber.
Ultima oprire din turneul naţional de lansare a DVD-ului “Live Underground”, i-a adus vineri seara pe membrii formaţiei Byron în oraşul nostru, muzicienii bifând o întâlnire cu fanii la Cărtureşti Mercy şi un concert desfăşurat la Life!Pub.
Lansarea DVD-ului „Jais după zece ani live @ TVR“, desfăşurată joi seara în Sala de Concert a Prefecturii a avut parte de un public numeros şi a prilejuit un spectacol deosebit, în cadrul căruia alături de membrii trupei au evoluat pe scenă şi câţiva invitaţi speciali.
Joi 3 noiembrie formaţia Jais îşi va lansa DVD-ul intitulat „După zece ani“, în cadrul unui concert special care va avea loc în Sala de Concert a Prefecturii Timişoara, filmările pentru acest material fiind făcute în studiourile TVR Timişoara.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că își va da demisia joi, în contextul deciziei Partidul Social Democrat de a-și retrage sprijinul pentru premierul Ilie Bolojan. Criza politică a determinat PSD să decidă demisia tuturor miniștrilor săi, în timp ce președintele Nicușor Dan a convocat consultări cu partidele din coaliție.
Sănătate
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că au fost aprobate excepții de la regula privind neplata primei zile de concediu medical, care a intrat în vigoare din februarie 2026. Potrivit acestuia, prima zi de concediu medical va fi plătită în continuare pentru anumite categorii de pacienți considerați vulnerabili sau aflați în situații medicale grave.
1
Capitală Culturală
Timișoara devine, la final de aprilie, gazda unui eveniment cultural de excepție. Proiectul „Stars Gala by Revolve Dance”, susținut de Muzeul Național al Banatului în parteneriat cu Asociația pentru Sport și Integrare Socială MAPAMOND, va avea loc pe scena Teatrul Național „Mihai Eminescu”, reunind artiști consacrați și tineri balerini promițători.
Capitală Culturală
Harpă, harfă, arfă, arpă, arp: cu atâtea nume, un sunet fascinant și o istorie plină de mister, harpa este unul dintre cele mai vechi instrumente, fiind întâlnită la sumerieni și egipteni cu 3 milenii înainte de Hristos. Timișoara găzduiește în acest sfârșit de săptămână un eveniment muzical de excepție dedicat fermecătorului instrument diatonic, program organizat la Liceul de Artă Ion Vidu, „într-un an cu semnificație specială: aniversarea a 75 de ani de la înființarea instituției”, subliniază inițiatoatea programului, reputata harpistă Mihaela Faur.
România
Șoferii nu au putut cumpăra rovinietă miercuri dimineață, între 2:30 și 7:30, din cauza unor fluctuații de tensiune care au afectat toate platformele CNAIR. Problemele au fost remediate, iar sistemul de emitere a fost repus în funcțiune.
Ştiri din Timiș
Cercetările arheologice continuă pe traseul Centurii Timișoara Vest, ca parte a pregătirilor pentru șantier, iar specialiștii au descoperit vestigii din secolele II–IV d.Hr., inclusiv ceramică „terra sigillata” și urme de locuire.
Ştiri din Timiș
Ziua Europei, marcată anual în data de 9 mai, aduce în prim-plan atât semnificația istorică a Declarația Schuman, cât și valorile solidarității, păcii și unității între națiuni. La Timișoara, această sărbătoare devine un prilej de întâlnire a comunității, într-un cadru festiv care pune în lumină identitatea europeană a orașului.
3
Ştiri din Timiș
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a contractat integral bugetul de 1,2 miliarde de euro din PR Vest 2021–2027, prin peste 400 de proiecte. Investițiile vizează infrastructura, educația și mediul de afaceri, iar noi apeluri de finanțare sunt pregătite.
1