Dunărea este expusă unor pericole provenind de la aproximativ 150 de instalaţii industriale, adevărate "bombe cu întârziere", între care şi un depozit de noroi roşu de la Tulcea, potrivit organizaţiilor ecologiste, relatează Le Figaro în ediţia electronică.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania da o veste buna celor ce se indreapta spre mare utilizand podurile peste Dunare de la Fetesti - Cernavoda si Giurgeni - Vadul Oii: se reduc tarifele. Masura se aplica pana la data de 30 septembrie 2011.
Poliţiştii din Mehedinţi au dat în consemn la frontieră un bărbat care a dispărut la sfârşitul săptămânii de la o pensiune de pe Clisura Dunării, unde se afla în concediu cu familia, surse judiciare afirmând că bărbatul este angajat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Timiş.
O nouă organizaţie de colaborare economică. Pe 30 iunie, la Budapesta, a fost înfiinţată Asociaţia Camerelor de Comerţ Dunărene, din care fac parte camere de comerţ regionale din bazinul Dunării, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră.
Lacul de acumulare din dreptul orașului Orșova a fost golit de hidroenergeticienii de la Porțile de Fier pentru a face față viiturii care se îndreaptă dinspre Baziaș, transmite corespondentul NewsIn.
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Timișoara, de după perioada post-revoluționară, prinde contur. Autoritățile au semnat contractul de finanțare pentru realizarea unui nou tronson rutier care va contribui decisiv la descongestionarea traficului urban.
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități „Podul Lung” din Timișoara oferă servicii gratuite de terapie, educație și socializare pentru peste 100 de beneficiari, de la copii de trei ani până la tineri de 35 de ani. Centrul, inaugurat în 1992 cu sprijinul unor parteneri din Norvegia, continuă să fie un reper esențial în recuperarea și sprijinul familiilor care se confruntă cu provocările dizabilităților.
Vineri, 20 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Primăvara astronomică și astrologică își fac simțită prezența odată cu echinocțiul de primăvară, care are loc în 20 martie, marcând astfel intrarea Soarelui în semnul Berbec. Începutul noului an astrologic este un punct zero energetic din care pornește un nou ciclu de evoluție și transformare. Este perioada în care zilele devin mai lungi decât nopțile, iar energia universului pare să ne împingă spre începuturi și acțiune. Deși în majoritatea anilor echinocțiul cade pe 21 martie, variația se datorează modului în care Pământul orbitează în jurul Soarelui
Vineri puteți merge la mai multe petreceri, la mai multe evenimente în cadrul Bookfest sau la proiecții în oraș.
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
4
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.