Dumbrăviţenii se pregătesc de petrecere. Începând de vineri, timp de trei zile, în localitatea timişeană Dumbrăviţa se vor desfăşura competiţii sportive, jocuri distractive pentru copii, expoziţii, spectacole în aer liber şi multe alte surprize pregătite de organizatori. Iată programul manifestărilor dedicate Zilelor Dumbrăviţei.
După o vară de liniște curtea școlii a devenit neâncăpătoare, multe buchete de flori și zâmbete nevinovate au întinerit atmosfera. Pe proaspătul covor de iarbă s-a format un careu mare în care părinti, profesori, copii așteptau cu emoție deschiderea noului an școlar.
Atașatul Consulatului German la Timișoara, Herald Gunther Fratczak, a ajuns, luni seară, la spital după ce a fost mușcat de un câine în localitatea timișeană Dumbrăvița. Bărbatul a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că animalul l-a rănit la una dintre mâini.
La Derekegyház, judetul Csongrad , Ungaria, cu care Dumbrăviţa are legături de prietenie şi de colaborare pe proiecte, s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână un inedit concurs de clătite. Evenimentul a făcut parte din manifestările prilejuite de Zilele localităţii şi a înscris comunitatea în Cartea Recordurilor, la numărul de clătite fabricate.
Autorităţile locale din Dumbrăviţa selectează personal pentru noul studio de televiziune din comună, care va începe să emită, după toate estimările, în luna septembrie a acestui an. Se caută trei editori şi un cameraman pentru Behela TV.
Azi în Timișoara
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.
Mapamond
Schimb de replici între președintele USR, Dominic Fritz, și Alice Weidel, lidera partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), după ce aceasta a acuzat imigranții români că „jefuiesc sistemul social” german. Primarul Timișoarei i-a răspuns printr-un mesaj video în limba germană, în care a apărat comunitatea românească și i-a cerut acesteia să își prezinte scuze.
3
Cinema
Cinema Studio din Timișoara găzduiește, în perioada 13–15 noiembrie, proiectul cultural Film-Memoria, care propune trei proiecții de film urmate de discuții cu invitați, dar și ateliere de creație cinematografică pentru liceeni. Activitățile explorează legătura dintre poveștile de familie, memoria generațiilor și felul în care experiențele trecutului ne influențează prezentul.
Eveniment
Un bărbat de 36 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT Timișoara în timp ce transporta drogul de mare risc 4-CMC, destinat comercializării. Acesta avea asupra sa plicuri autosigilante și un cântar de mare precizie. Deși se afla sub control judiciar într-un alt dosar de trafic de droguri, bărbatul a ajuns din nou în arest.
Ştiri din Timiș
Șase vase ceramice datând din epoca bronzului târziu au fost descoperite în timpul cercetărilor arheologice desfășurate în 2024, cu ocazia modernizării liniei feroviare Timișoara Est–Lugoj. Obiectele făceau parte din inventarul unui mormânt de incinerație vechi de peste trei milenii și au fost restaurate de specialiștii Muzeului Național al Banatului.
Eveniment
Momente dramatice la o bază sportivă din Timișoara. Un copil în vârstă de 13 ani a făcut stop cardio-respirator în timp ce se afla la antrenament. Băiatul a fost resuscitat și transportat la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, unde a rămas internat pentru investigații.
România
Caz grav în Olt, unde un bărbat de 45 de ani, fost preot, a fost reținut după ce ar fi abordat două minore de 13 ani prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Anchetatorii spun că acesta le-a făcut propuneri sexuale și le-a trimis imagini explicite.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe, din 11 noiembrie, o nouă acțiune de deratizare pe domeniul public, programată să se încheie pe 25 noiembrie, dacă vremea permite. Municipalitatea le cere timișorenilor să evite stațiile cu momeli raticide.
1