Soluția de reproiectare a DJ 691, tronsonul 1, aferent comunei Dumbrăvița, propusă de Consiliul Județean Timiș, se încadrează în prevederile contractului de finanțare și este avizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest. Este vorba despre tronsonul aflat pe raza comunei Dumbrăvița, unde vor fi relocați mai puțini stâlpi de troleibuz decât în proiectul inițial.
Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău îi răspunde lui Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș (CJT), după ce acesta a declarat că din cauza Primăriei Timișoara nu poate avansa proiectul de modernizare a DJ 691. Edilul spune că, potrivit legii, municipalitatea nu are cui să predea amplasamentul deoarece administrația județeană nu a desemnat niciun constructor pentru extinderea drumului.
Proiectul de lărgire la patru benzi a drumului foarte aglomerat care trece prin comuna Dumbrăvița spre autostradă bate pasul pe loc de mai mult timp. Problema extinderii DJ 691 trebuie finalizată anul acesta, fiind vorba despre un termen impus de finanțator și anume Uniunea Europeană. Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, instituție care administrează șoseaua, crede că proiectul încă mai poate fi salvat.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1