La 8 septembrie, creştinii vor sărbători Naşterea Maicii Domnului, adică Sf. Maria Mică. Locuitorii din Chizătău alături de goştii lor vor participa la Ruga Satului.
Dudeştii noi a fost atestat documentar pentru prima data încă din anul 1333, ceea ce confirmă faptul că aceste meleaguri au fost locuite încă din evul mediu.
Prima denumire a aşezării a fost Bessenovo, care are origini pecenege, acest popor nomad poposind în acea perioadă în partea de vest a Banatului.
Zi mare pentru trei cupluri din Dudestii Noi. Au hotărât să-şi unească destinele astăzi Lupaşcu Marcel cu Zarin Cristina Daniela, Lupancu Silviu Alin cu Lupu Laura şi Roşu Dorin cu Oanea Ramona Elena. Tuturor, Tion le urează Casă de piatră şi copii frumoşi!
La nivelul comunei Dudeştii noi, în luna iulie s-au înregistrat un număr de două decese. Dobrician Anisia de 86 de ani şi Todea Nicolae de 68 de ani. Dumnezeu să-i odihnească, iar famiiliilor îndoliate sincere condoleanţe!
Dudeştii Noi este una din comunele cu cea mai rapidă rată de creştere a populaţiei din judeţul Timiş. Anul 1992 a consemnat cea mai mică populaţie a comunei din ultimii 150 de ani datorită plecării nemţilor.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.