Apa furnizată prin rețeaua publică din comuna Dumbrava nu este potabilă, au confirmat inspectorii DSP Timiș în urma unor controale declanșate după sesizările unui localnic. Primăria a fost amendată cu 16.000 de lei și obligată să ia măsuri urgente pentru protejarea sănătății populației.
O posibilă toxiinfecție alimentară a fost semnalată la Grădinița din Șag, județul Timiș, după ce mai mulți copii au prezentat simptome digestive. Suspiciunea a fost adusă în atenția redacției Tion de către un părinte, iar autoritățile sanitare confirmă că au deschis o anchetă epidemiologică la o unitate de învățământ „dintr-o comună periurbană”. UPDATE. Inspectoratul Școlar Timiș vine cu lămuriri
Aflat pe proaspăt-lansatul șantier al Institutului Oncologic Timișoara, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș Florin Ardelean a oferit câteva detalii despre Spitalul Municipal Timișoara, cel care era să rămână fără autorizație și contract cu Casa Națională de Asigură de Sănătate.

Ştiri din Timiș

„Școala Mică” din Plopi va deveni grădiniță. Proiect de peste 2 milioane de euro, finanțat european
Clădirea cunoscută drept „Școala Mică” din cartierul Plopi va fi transformată într-o grădiniță modernă, printr-o investiție de peste 2 milioane de euro finanțată din fonduri europene. Proiectul va crea noi locuri pentru preșcolari și va reda comunității un imobil aflat de ani buni în degradare.

Ştiri din Timiș

Universitatea de Vest din Timișoara, premiată la Bruxelles
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost distinsă la Bruxelles, în cadrul ceremoniei „ESCI (European Student Card Initiative) Champions Awards”, pentru contribuția sa la modernizarea și digitalizarea mobilităților studențești la nivel european.

Ştiri din Timiș

Primăria Moșnița Nouă caută clădiri pentru grădinițe
Autoritățile din Moșnița Nouă iau în calcul achiziționarea unor clădiri care ar putea fi transformate rapid în unități de învățământ, în contextul presiunii tot mai mari asupra infrastructurii educaționale din comună.

Eveniment

Încăierare în parcarea aeroportului din Timișoara la un eveniment în aer liber
Un conflict între mai multe persoane a avut loc în noaptea de 14 iunie, în parcarea aeroportului, în timpul unui eveniment din zonă.

Ştiri din Timiș

Cartierul Freidorf, sufocat de gunoaie. Oamenii reclamă situația, Poliția Locală promite verificări
Locuitorii din zona Freidorf trag un semnal de alarmă cu privire la acumularea de deșeuri abandonate în spatele Liceului Auto. Aceștia spun că situația pare să se agraveze de la o zi la alta. 1

România

Decizie, dar nu definitivă, în dosarul 10 August: foștii șefi ai Jandarmeriei, achitați
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018, potrivit Agerpres. 6

Ştiri din Timiș

Caravană medicală la Ciacova: consultații gratuite pentru locuitorii din oraș și satele aparținătoare
Locuitorii din Ciacova și din localitățile aparținătoare vor putea beneficia de consultații medicale gratuite în cadrul unei caravane medicale organizate sâmbătă, 20 iunie, la Palatul Administrativ din centrul orașului timișean.

Mapamond

Avionul experimental NASA a doborât bariera sonică
Avionul experimental X-59 al NASA a realizat cu succes primul său zbor supersonic, marcând un pas important în dezvoltarea tehnologiei de zbor „silențios” peste viteza sunetului, potrivit Agerpres.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici