Ministerul Transporturilor va introduce de la 1 august, rovinieta cu valabilitate de trei luni. Deocamdată nu a fost stabilită valoarea ei, dar se ştie că va intra în vigoare de la aceeaşi dată cu sistemul electronic de emitere a rovinietelor.
Desfăşurare de forţe, sâmbătă, pe străduţele din zona Pieţei Unirii din Timişoara. Muncitorii s-au apucat să plombeze gropile din zona centrală a oraşului, iar străzile respective au fost închise pentru şoferi, fără ca primăria să anunţe vreo restricţie de circulaţie.
Chiar dacă iniţial au anunţat că lucrările de consolidare a pasajului din Calea Şagului vor fi reluate imediat după Paşte, oficialii Primăriei Timişoara s-au răzgândit, iar primarul a semnat deja ordinul de începere a lucrărilor. Atenţie şoferi, se circulă doar pe jumătate de pod!
Responsabilii Direcţiei de Drumuri şi Transporturi a Primăriei Timişoara anunţă că după sărbătorile pascale vor reîncepe lucrările de consolidare la pasajul din Calea Şagului. Asta înseamnă noi restricţii: şoferii vor fi obligaţi din nou să circule pe doar două benzi, în ambele sensuri de mers.
A fost nevoie de aproximativ 7 ani pentru ca Timişoara să aibă un sfert de şosea de centură de circa 13 kilometri, dar premierul Emil Boc promite că lucrurile vor merge strună la capitolul infrastructură de acum înainte. Mai exact, că în 2011 Timişoara va mai avea încă un tronson de inel ocolitor şi tot anul viitor se vor finaliza lucrările la autostrada Arad-Timişoara.
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5