După aproape șapte luni în Primăria Timișoara, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că sunt probleme „foarte multe” pe șantierul Drumul Boilor. De la rețele de utilități până la terenul care nu ar fi tot al primăriei nici până în ziua de astăzi. Până acum se discuta doar despre problema sensului giratoriu de la întâlnirea cu centura de sud. Nu prea sunt soluții, dar anul acesta „vom rezolva proiectul”.
Primăria Timișoara vede ca și rezolvată problema sensului giratoriu Drumul Boilor - Centura Timișoara Sud. Proiectantul șoselei de ocolire lucrează deja la un act adițional pentru includerea intersecției în proiect, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Iar Drumul Boilor va fi dat în folosință abia când va fi gata sensul giratoriu.
Viceprimarul Ruben Lațcău a explicat, pentru tion.ro, care sunt problemele de pe șantierul Drumului Boilor, un drum de doi kilometri pe care trebuia să se circule încă din primăvara acestui an. Concret, se pare că municipalitatea timișoreană a „uitat” complet că drumul urma să se intersecteze cu centura de sud, deși traseul variantei ocolitoare era discutat din 2011. Doar că municipalitatea nu a trimis pe nimeni la discuții cu Ministerul Transporturilor, iar când a făcut-o, a trimis oameni care nu aveau calitatea să reprezinte interesele Timișoarei.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susține că situația de pe Drumul Boilor este „revoltătoare”, el fiind surprins de lipsa de profesionalism cu care a fost abordat acest proiect. Asta după ce municipalitatea și-a dat seama, după începerea șantierului, că drumul se intersectează cu Centura de Sud și s-a angajat să facă din bani proprii un sens giratoriu. Sens care nu apare în nicio documentație...
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.