Poliţiştii au confiscat peste 260 de kilograme de droguri şi 32.800 de comprimate, în valoare de 60 de milioane de euro, aproape 300 de traficanţi, din 50 de grupări, fiind trimişi în judecată în primele şapte luni ale anului, a anunţat, duminică, Poliţia Română.
Poliţiştii de la antidrog au descins simultan, miercuri dimineaţa, la două locaţii din Timişoara şi zece din judeţul Caraş-Severin pentru anihilarea a două grupări de traficanţi de droguri de mare risc.
Miercuri, 22 aprilie, puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.
Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate.
3
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic.
19
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.