Tinerii din Timișoara care au avut curaj să arate lumii că se iubesc vor fi premiați, așa cum se cuvine, de Dragobete. Nu au avut nimic mai mult de făcut decât să pună o inimioară în geam, iar mesagerii lui Cupidon au notat imediat cine sunt timișorenii îndrăgostiți. Premiile sunt pe măsură! Norocoșii vor putea să câștige chiar și un sejur în doi.
Timișenii sunt așteptați la sfârșitul săptămânii să sărbătorească așa cum se cuvine venirea primăverii. Este vorba despre ziua de Dragobete, care va fi marcată la Timișoara cu un spectacol la Muzeul Satului Bănățean.
Babele vestesc venirea primăverii. O tradiţie mult prea veche pentru a i se mai cunoaşte originile, spune că, o zi din intervalul 1-9 martie îţi poate arăta cum îţi va merge tot anul în curs. Vezi cum se calculează „baba” fiecăruia, în funcţie de ziua de naştere.
Peste 200 de lugojeni s-au adunat sâmbătă seara în sala Teatrului Municipal "Traian Grozăvescu" din localitate pentru a asista la un spectacol care a celebrat iubirea, special de Dragobete, pus în scenă de Clubul Lions Diamond din Timișoara și Clubul Lions "Ana Lugojana". Evenimentul a marcat și înființarea oficială a clubului de caritate al femeilor din Lugoj.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
Utile
Începând cu 19 martie, autovehiculele de peste 7,5 tone nu pot circula pe DJ 691 între Nodul de descărcare A1 și Lipova, din cauza lucrărilor de modernizare a drumului. Șoferii sunt rugați să respecte semnalele polițiștilor și indicatoarele rutiere.