Marius Craina, noul manager al Spitalului Judeţean Timişoara, îşi doreşte crearea unui grup de lucru care să promoveze proiectele pe care le are spitalul şi că caute fonduri pentru realizarea lor.
Oficialii Primăriei Timişoara nu pot spune cu exactitate când ar urma să fie dată în folosinţă noua sală polivalentă a oraşului, aflată în construcţie în zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, dar un lucru este cert: va mai fi încă nevoie de bani de la bugetul local pentru a o pune la punct, după ce aleşii au aprobat deja alocarea sumei de peste 2 milioane de euro pentru această investiţie. Primarul Nicolae Robu a dezvăluit faptul că sala polivalentă din Drobeta-Turnu Severin, Mehedinţi, a servit ca model la proiectarea celei din Timişoara.
Primăria Timişoara va investi peste 1,3 milioane de lei în dotări, anul acesta, pentru Teatrul German şi Teatrul Maghiar. Vor fi achiziţionate reflectoare, o nouă cortină, videoproiectoare, trepiede şi alte lucruri care ţin de tehnica spectacolului, dar şi o autoutilitară prin Programul Rabla.
Şcolile din Timişoara vor beneficia de dotări de 2,7 milioane de lei în acest an, aproape 600.000 de euro, au anunţat, marţi, reprezentanţii municipalităţii. Din aceşti bani vor fi achiziţionate sute de calculatoare şi zeci de videoproiectoare şi tablete de tip smart-board, dar și sisteme de supraveghere video pentru mai multe unităţi de învăţământ.
O firmă de electronice, cunoscută la nivel mondial, va dota o sală de clasă din Timişoara cu aparatură de ultimă generaţie, de la tablete, la calculatoare şi tot felul de instrumente necesare pentru ca încăperea să fie mai mult decât un laborator de „info”. În plus, firma va renova şi sala, de la vopsea până la mobilier.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4