Pacienţii de la Spitalul Judeţean din Timişoara vor beneficia, în curând, de echipamente medicale mult mai performante. Consiliul Judeţean Timiş are de gând să investească în această unitate sanitară o sumă importantă pentru dotarea cu aparatură medicală.
Un echipament performant dă, de acum înainte, mai multe şanse la viaţă copiilor care sunt internaţi la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara. Este vorba de un aparat ATI care ajută la monitorizarea bolnavilor aflați în stare critică.
Parcul Rozelor din Timişoara intră în reabilitare. Recondiţionarea se va finaliza anul viitor, în septembrie. Autorităţile locale promit lucrări spectaculoase, cu mii de fire de trandafir, gazon pe o suprafaţă de un hectar, o instalaţie de irigat, dar şi dotarea parcului cu mobilier urban.
Eveniment
Un grav accident rutier a avut loc marți dimineață, 20 ianuarie, pe Centura municipiului Lugoj, soldat cu moartea unui bărbat. Incidentul s-a produs în jurul orei 07:45, moment în care autoritățile au fost alertate pentru a interveni de urgență.
Dialoguri Sănătoase
După sărbători sau după perioade încărcate profesional, mulți oameni își dau seama că au neglijat mișcarea. Reluarea activității fizice este esențială pentru sănătate, însă modul în care o facem contează la fel de mult ca intenția în sine. Revenirea bruscă la antrenamente intense poate duce la accidente musculare și articulare, de aceea este important să respectăm câteva principii simple.
Utile
Marți, 20 ianuarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Aurora Boreală a fost vizibilă în noaptea de 19 spre 20 ianuarie la Colonia Mică, în județul Timiș, un fenomen rar pentru această zonă. Cerul a fost luminat de nuanțe de verde, roșu, albastru și violet. Evenimentul a fost generat de activitatea solară intensă.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la mai multe expoziții.